Ghețarii din Sahara sau voiajul continentelor

doc 11

Un paradoxal fenomen natural al Africii și o relicvă a trecutelor ere glaciare: pe muntele Kilimanjaro, al carui varf Kibo (5 895 m) este cel mai înalt de pe continent, strălucește sub soarele ecuatorial un dom cu cupola clădită din zăpezi eterne. Este conul adormit al unui vulcan care erupea cu milioane de ani în urmă. In craterul stins, adânc de 200 de metri, stau îngrămădite mari blocuri de gheață care se topesc în cursul zilei și îngheață noaptea.

După o îndelungată stagnare, ghețarul dă semne de impuținare, avertizând, după părerea geologilor, o eventuala retrezire a activității vulcanice.

Geologii francezi au descoperit în Sahara centrală crestături și jgheaburi lungi, paralele, la suprafața rocilor, ceea ce s-a dovedit a fi vestigiile unor străvechi ghețari.

De-a lungul acestor formațiuni au fost găsite fosile, imediat dedesubtul și deasupra straturilor de natură glaciară. Determinând vârsta fosilelor, ei au ajuns la concluzia că acești ghețari erau prezenți în Sahara cu 450 milioane de ani în urmă. Cercetările ulterioare au găsit noi mărturii glaciare în Maroc, Mauritania, Algeria, Niger, Ciad – aceleași șanțuri adânci lăsate parcă de niște buldozere uriașe – ceea ce a condus la ipoteza că numai o calotă glaciară putea lăsa asemenea urme pe o suprafață de mărimea unui continent.

Formele specifice ale bulgărilor de granit și cuarțit – unii de dimensiuni considerabile – nu putea fi decât opera râurilor de gheață în marșul lor alb spre malul mării. In plus, s-au mai găsit urmele unor vulcani subglaciari, precum și fosile de alge, ceea ce confirmă și existența unei mări stravechi acolo unde  se întinde astăzi cel mai fierbinte deșert (recordul de +58 °C a fost înregistrat la Al Azizia, în Libia).

deriva continetelor 11

Savanții ne asigură că misterul geologic a fost dezlegat: cu 450 milioane de ani în urmă, Africa de nord a fost arena unei gigantice glaciații, iar un ancestral Pol Sud a existat undeva în vestul continentului, în apropierea actualei Sahare.

Explicația găsește sprijin în teoria derivei continentelor, potrivit căreia, cu sute de milioane de ani în urmă, uscatul planetei era cuprins într-un singur  „supercontinent”, numit convențional Pangeea ( în limba greacă – toate pământurile ). In mișcarea crustei terestre de-a lungul erelor geologice, Africa a fost împinsa spre nord, iar Polul Sud a fost adus lângă ecuator.

Deosebit de spectaculoasă a fost, în acest proces, aventura Indiei, care s-a desprins de undeva din zona Antarcticii și a rătăcit, ca o insulă plutitoare, spre nord cale de peste 5 000 de mile, pana s-a lipit de pântecul Asiei. Peregrinăările tectonice ale Indiei au durat, după calculele geologilor, circa 180 milioane de ani, timp în care a traversat toate genurile de climă. Sub presiunea enorma s-a ridicat lanțul munților Himalaia, astfel că expedițiile care care le cuceresc înălțimile de peste 8 000 de metri calcă de fapt pe… un fost fund de mare.

desertul sahara
Urmele stravechii glaciațiuni descoperite in Sahara

Deriva continuă, cu implicațiile inerente asupra climei. Măsurătorile efectuate de specialiști, în special cele de pe sateliții artificiali ai Pământului, ne furnizează un șir de date în perspectivă: malurile Atlanticului se depărtează unul de altul cu câțiva centimetri pe an; întreaga crustă a Terrei pare a se roti lent, astfel încat Insulele Aleutine și Alaska presează spre sud, în direcția Pacificului, în timp ce Europa are tendința de a se indepărta spre nord.

Liviu Rodescu,

Ce se întmplă cu clima ?

 

Enigma planetei Jupiter

jupiter

In general, planetele gigantice, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun au o compozitie mai apropiata de Soare decat de Pamant, dominand elementele usoare.

Asupra planetei jupiter dispunem de date recente, obtinute prin trimiterea sondelor spatiale Pioneer 10, in decembrie 1973, si Juno, in iulie 2016. Diametrul ecuatorial al planetei este de 11 ori cel terestru (mai precis 142 796 km), iar cel polar este cu aproape 10 000 km mai mic, deci planeta are o turtire de zece ori mai mare decat Pamantul.

Jupiter are forma unei sfere elastice, care, rotita cu o masiva centrifuga, se turteste cu atat mai mult cu cat viteza de rotatie e mai mare. Masa sa este de 317,8 ori masa Pamantului. Este, dupa Soare, uriasul sistemului nostru solar. In ultimii ani s-au mai descoperit inca cativa sateliti naturali ai marei planete, numarul lor ajungand in prezent la 67. Dintre acestia numai patru, „galileienii” sunt usor vizibili cu un binoclu, ei constituind unul din argumentele lui Galilei pentru justa conceptie heliocentrica a lui copernic.

Misiunile Voyager I si II au pus in evidenta existenta unui sistem de inele analoage cu cele ale lui Saturn, dar mai rarefiate.

Pioneer 10 a transmis o bogatie de date din care deducem ca in interiorul planetei domneste o temperatura foarte ridicata si o presiune de ordinul milioanelor de atmosfere. Ambele cres cu adancimea: la o adancime de 1 000 km in atmosfera planetei temperatura ajunge la 2 000 °C, la 3 000 km ea atinge valoarea de pe fotosfera solara (6 000 °C) si o presiune 90 000 atmosfere, iar hidrogenul devine lichid, cu o densitate de o patrime din cea a apei pe Terra. Daca patrundem mai adanc, la 25 000 km temperatura urca la 11 000 °C si presiunea la 3 milioane atmosfere, iar hidrogenul apare ca un fluid metalic.

Jupiter are un sistem de nori formati din cristale inghetate de amoniac, apoi, mai in adancime, din cristale de gheata urmate de picaturi de apa. Se presupune ca exista o mare agitatie si furtuni in atmosfera planetei.

jupiter-structura-interna

Structura interna a planetei este formata dintr-o masa fluida care are in mijloc un mic nucleu de piatra. Nu poate fi vorba de o suprafata solida a planetei cu eventuali locuitori dornici de un schimb de experienta cu alti semeni ai lor. Dealtfel, temperatura aproape solara a planetei si uriasa presiune a atmosferei pledeaza si ele impotriva vietii.

In timp ce la marginea superioara vizibila a planetei exista doar – 120 °C, in interior se apreciaza, tinand seama de cele de mai sus, o temperatura de 30 000 °C. Se poate determina ca planeta emite de 2 – 3 ori mai multa caldura decat primeste, fapt care constituie marea enigma a existentei sale. Ca si Soarele, de la formarea sa pana in prezent, emite in mod constant aceeasi energie.

De unde poate o planeta sa emita mai multa energie decat primeste de la Soare ? Numai daca adauga din resursele proprii. Or, o planeta este o sursa de energie cu totul neinsemnata. Atunci, Jupiter trebuie sa aiba, poate la o scara mai mica, modaitati apropiate de ale Soarelui. Compozitia chimica a atmosferei sale pledeaza in acest sens: 79 % hidrogen, 20 % heliu si 1 % restul elementelor chimice !

Sunt oare conditiile interne ale planetei in masura sa aprinda reactiile termonucleare care sa justifice surplusul ei de energie ? Dupa datele de mai sus pare putin probabil. Unii presupun insa ca anumite reactii usoare ar putea furnia energia observata.

Magnetometrele (aparate pentru masurarea campului magnetic) de la bordul navei Pioneer 10 au masurat la marginea superioara a stratului de nori a planetei un camp magnetic de zece ori mai puternic decat cel de pe Pamant, iar planeta, cu marea ei dimensiune, se roteste in jurul axei sale in numai 10 ore. Poate aceste doua efecte combinate sa constituie o sursa de energie.

camp-magnetic-jupiter

Tot din masuratorile sondei spatiale Pioneer 10 s-a pus in evidenta inca o proprietate a lui jupiter: ca alaturi de Soare este o sursa de raze cosmice (formate din particule de inalta energie). Interesant este faptul ca satelitii artificiali lansati inainte au detectat raze cosmice nu dinspre Soare sau centrul galaxiei noastre (cunoscute ca surse de astfel de raze), ci din alta parte. Se pare ca vinovatul este planeta Jupiter ! S-a mai detectat si o emisie continua de particule din partea lui Jupiter, analog vantului solar, deci un  <<vant jovian>>.

Masuratorile si descoperirile obtinute de Pioneer 10 au fost confirmate de Pioneer 11. In baza acestor noi date, atat de apropiate toate de ale Soarelui, Jupiter apare ca o stea modesta in faza de inceput, care se contracta.

Celelalte planete gigante (Saturn, Uranus si Neptun) nu s-au dovedit inca a fi surse deosebite de energie. Primesc foarte putina energie de la Soare, atat de indepartat de ele, dar avand fiecare mai multi sateliti de mase apreciabile, acestia, prin mareele pe care le produc, furnizeaza oarecare energie planetelor lor.

Gh. Chis, Uzina cosmos

Neanderthalienii – oamenii erei glaciare

oamenii-de-neanderthal

„In perioada veche a glaciatiunii lui Würm – scrie Franck Bourdier – se dezvolta omul din Neanderthal, fiinta intrucatva arhaica, care dispare in perioada recenta a glaciatiunii lui Würm, ca si cand ar fi fost distrusa de Homo Sapiens, desi avea un creier foarte voluminos, a fost, probabil, prizonierul traditonalismului sau tehnic.”

Omul din Neanderthal si, in general, neanderthalienii au populat Europa cu mai mult de 80 000 de ani in urma, la inceputul ultimei perioade glaciare a lui Würm. Sunt ei descendentii evoluati ai unei filiatii arcantropiene mai vechi sau rezultatul unei degenerari ai unei astfel de filiatii ? Nu putem sti.

Apartin macar, cu totii, aceleasi rase ? Este sigur. Stim ca ei s-au stins in cursul ultimei faze glaciare, fara sa fi avut, aparent, urmasi. Apare astazi clar ca schema propusa de numerosi savanti in prima jumatate a secolului trecut, care il considera pe omul din Neanderthal ca fiind o etapa intermediara din punct de vedere fizic si intelectual intre arcantropieni si Homo sapiens, poate sa fie pusa sub semnul intrebarii.

Un om demn de metroul din New York

Omul de Neanderthal, care a ocupat Europa vreme de aproape 50 000 de ani, nu era pe jumatate maimuta, incovoiat si cu prognatism puternic, sau un om caricatural al cavernelor, ci o fiinta evoluata, pe calea civilizatiei.

Doi savanti, W. Strauss de la Universitatea Johns Hopkins si Alec Cave de la centrul universitar al spitalului Sf. Bartolomeu din Londra, au afirmat in anul 1957, dupa examinarea atenta a scheletului de la La Chapelle aux-Saints: „Nu exista nici un motiv valabil pentru a presupune ca alura omului din Neanderthal diferea mult de aceea a omului de astazi… Daca ar putea fi reinviat si pus in metroul din New York (spalat, ras si imbracat modern), nu cred ca ar atrage atentia mai mult decat anumiti loccuitori ai orasului”.

homo-neandethalis
Omul de Neanderthal

 Homo Neanderthalensis, chiar daca nu a putut merita calificativul de sapiens, era un om care gandea, fara indoiala ca si vorbea, era dotat chiar cu un anume simt artistic si religios, fara a atinge insa stadiul, foarte primitiv, al populatiilor celor mai inapoiate care mai traiesc astazi pe planeta noastra.

Exista insa o diferenta importanta fata de populatiile primitive actuale: omul preistoric privea spre viitor, se adapta la dezvoltarea propriei sale civilizatii, era mereu in cautare de descoperiri si perfectionari; in timp ce primitivii de astazi sunt in regresiune, abia in stare sa transmita copiilor civilizatia lor traditionala.

Contemporanii untimului frig al erei glaciare

Geologii au impartit perioada glaciara a lui Würm in trei mici perioade separate prin intervale mai blande. Omul de Neanderthal si civilizatia sa au aparut in primele timpuri ale epocii lui Würm. La sfarsitul epocii Würm II, cu 30 000 de ani in urma, neanderthalienii, si civilizatiile musterniene pe care le-au produs, au disparut spre a deschide calea omului modern si industriilor paleoliticului superior.

La inceputurile perioadei lui Würm, cu circa 80 000 de ani in urma, neanderhalienii gasesc o clima moderat de rece si umeda. Peisajul este compus din campii si lande marginite de paduri de pini, fagi si stejari, unde traiesc supravietuitorii perioadei interglaciare precedente: elefantul antic, rinocerul antic, cerbul, porcul mistret si lupul. Pe masura ce era glaciara inanteaza, iernile sunt tot mai aspre, frigul se intensifica, padurea se retrage, elefantii, rinocerii si hipopotamii dispar sau pleaca spre sud. In locul lor vin rinocerul paros  si calul.

La aceasta vreme, omul de Neanderthal traieste in aer liber, in grupari de colibe. El continua aceeasi existenta la sfarsitul perioadei Würm I, cu 60 000 de ani in urma si de-a lungul celor catorva mii de ani care despart cele doua glaciatiuni, cand padurile zonei temperate reapar in sudul Europei.

homo-neanderthalensis-geographic-range
Zona populata de omul de Neanderthal

In perioada Würm II, frigul revine, mai aspru ca oricand. Padurile lasa locul stepelor strabatute de turme de mamuti cu parul lung si de rinoceri parosi, de turme de cai si reni, venite din regiunile boreale, acum acoperite de straturi groase de gheata. Pentru a invinge aceasta clima aspra, oamenii de Neanderthal se adapostesc in pesteri. Se incalzesc adunati in jurul focului, in timp ce afara elementele naturii se dezlantuie. Sunt obligati sa se bata cu fiarele salbatice pentru un adapost, precum ursul cavernelor, leul si hiena cavernelor.

Aceasta perioada se termina cu 40 000 de ani in urma, pentru a face loc unui climat temperat si umed care determina revenirea padurilor si disparitia neanderthalienilor.

Omul de Neanderthal – aceeasi capacitate craniana ca a noastra

„Avea nevoie de tot timpul si de toata energia pentru a se mentine in viata, pentru a gasi ce sa manance si sa bea, pentru a-si apara teritoriul, pentru a-si apara si creste copiii.” Aceste cuvinte ale lui Desmond Morris se pot aplica perfect neanderthalienilor.

Studiul diverselor schelete de Homo neanderthalensis descoperite cu incepere din 1856, ne permite sa ne facem o idee destul de precisa asupra a ceea ce a fost acest om al glaciatiei lui Würm. De talie mica, nedepasind 1,60 m, este indesat, cu un bust lung si picioare scurte. Degetul mare de la picior este departat. La fel cu predecesorii sai arcantropienii, merge in picioare si drept. Vanator de stepa, trebuia sa alerge repede. Oasele membrelor sale sunt robuste si articulatiile mari indica o putere musculara deosebita. Primele falange si oasele palmei sunt scurte si late, ultimele falange sunt lungi. Mana pare sa fi fost puternica.

Compararea craniului omului de neanderthal cu cel al europeanului modern provoaca curiozitate. Capacitatile craniene sunt aceleasi, 1 500 cm³. Creierul voluminos ar fi utut clasa neanderthalienii in familia Homo sapiens, dar studiul mulajelor intracraniene a relevat o structura foarte simpla a circumvolutiunilor cerebrale.

homo-sapiens-and-neanderthalensis

comp-sapiens-and-neander

Oasele groase si o forma speciala fac ca lungimea medie a craniului omului de Neanderthal (20 cm) si latimea sa (15 cm) sa depaseasca diensiunile omului modern: 18,1 cm si 14,1 cm la barbat; 17,3 cm si 13,6 cm la femeie.

Craniul neanderthalian, mai alungit, mai lat decat cel al lui Homo sapiens, este bombardat lateral si are in spate o protuberanta caracteristica. Are fruntea joasa. Arcadele proieminente scurteaza partea de sus a feţei, iar partea inferioara este de asemenea proieminenta. Osul nazal este important. Nasul lat si carnos iese bine in evidenta. Arcadele dentare sunt largi, gura mare si maxilarul robust. Barbia este abia schitata, uneori chiar absenta.

Viata oamenilor de Neanderthal

Structura sociala a neanderthalienilor era complexa. Inainte de marile friguri din perioada Würm II, ei traiau in colibe grupate in sate. Aceste locuinte rudimentare nu puteau adaposti mai mult de un cuplu cu copiii sai. Satele erau locuite de cate un trib de vanatori cu seful lor. In cursul epocii II a lui Würm, frigul intens ii va obliga pe oamenii de Neanderthal sa se transforme in oameni ai cavernelor. Ei construiesc in grote sau la iesirea din ele, adaposturi sub stanca, un fel de cabane alungite. Vetrele sunt ferite de ziduri joase din piatra. Grotele sunt despartite uneori prin piei de animale, intinse pe stalpi.

Franck Bourdier ne descrie o locuinta tipica, ridicata sub o stanca din regiunea Vaucluse (Franta):

In zona cea mai protejata a adapostului se afla cabana limitata de doua blocuri lipite de peretele de stanca. Lungimea era de 11,50 metri si latimea maxima de 7 metri; vetrele erau aliniate in lungul axei mari. Diversele activitati se desfasurau in interiorul cabanei al caror sol era plin de materii organice si de carbune, in timp ce pe langa cabana solul era curat. O cabana ca aceasta, de 80 m², implica un adapost pentru mai multe cupluri si necesita o anume reglementare a obiceiurilor”.

homo-neanderthalensis-3

Triburile aveau resedinte principale si, in apropiere, resedinte secundare sau halte pentru  vanatoare. Seara, in fata unui vanat (cerb sau ren), barbatii comentau vanatoarea intr-un jargon rudimentar, cu multe zgomote si gesturi.  In fata tinerilor uluiti, ei povesteau cum se ascunsesera in zapada, acoperindu-se cu piei de animale, si asteptasera indelung trecerea unei turme de reni. Seara se incheia cu cantece si dansuri al caror zgomot era amplificat de piatra cavernei. Copiii speriati priveau spre umbrele fantastice ale dansatorilor proiectate pe pereti de lumina focurilor aprinse din loc in loc.

Oamenii de Neanderthal au reusit, intr-un climat glaciar foarte aspru, sa reziste temperaturilor coborate, furtunilor si zapezilor. N-ar fi supravietuit daca n-ar fi stiut sa profite de toate resursele naturale.

In aceleasi locuri in care au fost gasite vestigiile omului de Neanderthal precum si in altele, savantii au descoperit un numar mare de „pietre cioplite”.

Neanderthalienii au fabricat diferite unelte din piatra, functie de locul in care s-au aflat si de perioada in care au trait, si aceasta de-a lungul celor 50 000 de ani, cat a durat musterianul sau paleoliticul mijlociu, dupa cum este numit mai frecvent.

Omul de Neanderthal a ajuns la fabricarea in serie, cunostea diviziunea muncii si diferentierea profesiilor. Fiecare ceata de neanderthalieni isi avea  „cioplitorul de piatra” care le facea unelte tuturor. In schimb, era hranit si i se asigura existenta.

unelte-paleolitice
Unelte paleolitice

Iata cum descrie Rudolf Graham cateva din „specialitatile” prelucrarii pitrei din perioada musteriana:

Razuitoarele si burghiele joaca un rol esential: cele din urma sunt, adeseori, destulde mari… Pitrele ascutite sunt plate, rezultand aschii destul de subtiri. dupa felul in care sunt lucrate, unele par sa fi fost prevazute cu un maner. In musterian mai gasim si aschii din piatra ascutite la amandoua capetele. Printre razuitoare, se gasesc si unelte curbate, cu o latura ascutita, si care par sa fi fost utilizate drept cutite”.

In orizonturile musteriene s-au gasit si discuri din silex, cioplite din nucleus. Perfectiunea rara a executiei lor pare sa mearga dincolo de folosinta utilitara. Este greu sa ni-l inchipuim pe omul de neanderthal sculptand figurine. Si totusi, R. Forrer a gasit o papusa foarte caracteristica si care prezinta aspectul unei  „Venus” cu pieptul mare si forme rotunjite. Stancile cu forme omenesti sau animale trebuie sa fi impresionat pe neanderthalieni caci astfel de pietre s-au gasit in adapostul lor.

Nu exista arta picturala in musterian. S-au gasit insa bucati de bioxid de magneziu negru si de ocru bru-roscat, cu urme de zgaraiere si frecare. Este posibil ca omul de Neanderthal sa-si fi vopsit corpul cand pleca la vanatoare, cand dansa sau cu prilejul initierii sacre. Poate a vopsit pardoseala si peretii locuintei sale, asa dupa cum suntem siguri ca s-a intamplat in paleoliticul superior.

Oamenii de Neanderthal dispar

Odata cu perioada Würm III, omul de Neanderthal dispare destul de brusc, pentru a lasa locul lui Homo sapiens, stramos direct si foarte putin diferit de omul actual. Cele doua rase au trait, o vreme, paralel, una langa cealalta, cu cel putin 32 000 de ani in urma. Perioada Würm III, de acum 30 000 de ani, a fost o glaciatie de o vigoare cu totul deosebita. Haituiti de noii veniti, coplesiti de frig, neanderthalienii se sting, facand loc civilizatiilor paleoliticului superior.

glaciatiune

„Neanderthalienii, afirma William Howells intr-un articol consacrat problemelor inca nerezolvate ale omului de Neanderthal, vor avea mereu o importanta primordiala pentru cunoasterea evolutiei umane. Lucrul cel mai important nu este sa stim daca ei au fost stramosii nostrii directi sau doar indirecti. Cel mai insemnat fapt este ca ei constituie un moment bine definit al preistoriei. Ei ne indica unele cai importante ale evolutiei umane recente si ne sugereaza noile intrebari pe care trebuie sa ni le punem.”

Ce au devenit oamenii de Nenderthal ? Au disparut, dupa cum o cer legile evolutiei ? Sau, din ce in ce mai respinsi, s-au perpetuat poate departe de orice civilizatie ? Unii sunt tentati sa gandeasca aceasta, mai degraba atrasi de irational, decat de descoperirile adevaratei stiinte.

Christian Strauss, Neanderthalienii

FRACTALII – Un alt mod de a gandi natura

frcatalis

A doua jumatate a secolului XX si inceputl celui de-al XXI-lea reprezinta o perioada care se va inscrie, fara indoiala, in istoria fizicii ca una dintre cele mai bogate in descoperiri si cea mai dinamica in impunerea unor idei care, nu de putine ori, au dus la restructurari majore in imaginea unor fenomene si procese naturale, dintre care unele pareau a nu mai oferi vreo surpriza.

Descoperirile acestei perioade – adevarate revolutii in fizica – isi au originea in cercetari incepute prin deceniul sase al secolului trecut, care, la randul sau, a fost ilustrat de dezvoltarea a trei directii majore in stiinta contemporana: structurile disipative, stabilitatea structurala si sinergetica.

Primele se refera la structuri generate in sisteme naturale departe de echilibrul termodinamic si care persista atat timp cat respectivul sistem este  „hranit” cu energie dintr-o sursa externa; stabiitatea structurala este o proprietate generala a sistemelor in care o experienta efectuata repetat in conditii care de fiecare data difera oarte putin de cele precedente va duce la rezultate foarte apropiate intre ele; sinergetica, in fine, este un domeniu interdisciplinar care se ocupa cu studiul sistemelor complexe, caracterizate de existenta unui mare numar de componente interactionand intre ele, printre rezultatele sale cele mai importante fiind enuntarea asa-numitului principiu de dominare ce stabileste marimea sau cele cateva (putine !) marimi fizice a caror evolutie domina in sistem, dictand astfel comportarea generala a celorlalte marimi caracteristice.

Eroii principali ai acestei revolutii au fost, fara indoiala, fractalii si asa-numitul  „haos determinist” – de fapt un nume putin cam „comercial” pentru un fenomen de altfel perfect normal si controlabil care se refera la comportari periodice ale unor sisteme naturale in care insa perioada este atat de mare incat fenomenul capata o aparenta haotica.

fractali-5

Cei doi, pornind independent la drum, aveau sa se intalneasca pe parcursul dezvoltarilor recente ale cercetarilor teoretice si experimentale si, mai ales, ale celor aplicative, reveland aspecte nu doar noi, ci de-a dreptul nebanuite ale naturii pe care incercau s-o  „imite”… in laborator sau pe hartie.

A reusi imitarea naturii inseamna, poate, a descoperi unul din secretele sale…

Iata, deci, de fapt doua intrebari: ce anume imitam din natura si, pe de alta parte, ce secret al sau ne asteptam sa descoperim ?

Raspunsul la prima intrebare ne ofera posibilitatea de a trece in revista modul in care au fost descoperiti fractalii; raspunzand la a doua intrebare, atingem insasi esenta acestora.

Este poate interesant sa incepem prin a da cateva amanunte despre modul in care B. Mandelbrot a ajuns sa se preocupe de acest subiect. Dupa absolvirea Institutului Politehnic, el decide sa se dedice  „matematicii aplicate”. Se angajeaza la nou-infiintatul Centru de Cercetari al IBM de la Yorktown, il paraseste dupa cativa ani pentru Universitatea Harvard, dar se reintoarce, gasind la IBM, un mediu mai propice preocuparilor sale oarecum eclectice, oricum nepotrivite cu rigoarea unei cariere universitare.

Viitoarea descoperire se regaseste, in general, in cercetarile sale din aceasta perioada, ca si in cele efectuate inainte, in Franta: lingvistica, economie, studiul zgomotelor si turbulentei, punand in evidenta o proprietate comuna, careia, in 1964, ii gaseste si un nume: autosimilaritate (self-similarity).

Aceasta este proprietatea pe care o au unele figuri geometrice ca orice parte a lor sa aiba toate caracteristicile intregului. Iata, spre exemplu, o imagine a a celebrului  „set Mandelbrot” (fig. 1).

mandelbrot_set
Fig. 1  Setul Mandelbrot

mandelbrot_set_2
Fig. 2  Portiune din setul Mandelbrot

Observam chiar si cu ochiul liber ca diferite portiuni ale sale arata (cel putin  „in mare”) la fel ca intregul obiect.De fapt, putem fi mai precisi: figura 2 reprezinta imaginea marita a unei portiuni din figura 1. Rezultatul – figura 1 insasi ! Am obtine acelasi rezultat  „privind cu lupa” orice portiune a setului Mandelbrot.

Aceasta este esenta autosimilaritatii sau, cu un alt termen, al invariatiei de scala: exista fenomene care, analizate tinand seama de scala, vor fi aceleasi. Exemple de acest fel (studiate de Mandelbrot) putem gasi in meteorologie – evolutia vremii pe durata unui secol, unei saptamani sau unei zile se poate discuta (statistic) la fel, numai ca pe scale de timp diferite.

„Obiecte” cu aceasta proprietate erau de alminteri cunoscute.  Iata, de exemplu, asa-numitul  „set al lui Cantor” pe care il obtinem astfel: luam un segment, il impartim in trei parti egale si scoatem partea din mijloc; continuam procesul pentru fiecare din segmentele ramase, mergand la infinit. Ce obtinem:

cantor-set
Fig. 3  Setul lui Cantor

Pe aceeasi schema mai avem o posibilitate: in loc sa lasam libera portiunea centrala, o  „completam” cu doua laturi ale unui triunghi echilateral. Obtinem astfel  „curba lui Koch”

curba-lui-koch
Fig. 4  Curba lui Koch

In fine, iata si  „garnitura Sierpinski” : construim in interiorul unui triunghi echilateral un alt triunghi echilateral, cu varfurile in mijloacele laturilor, si decupam portiunea centrala (fig. 5).

triunghiul-sierinski
Fig. 5  Triunghiul Sierpinski

Continuam apoi la infinit cu seturile de cate trei triunghiuri ramase. Iata cum arata cele trei figuri initiale intr-un stadiu relativ avansat de construire:

fractali-evol
Fig. 6  Figurile initiale intr-un stadiu avansat de evolutie

Toate aceste obiecte ilustreaza extrem de clar autosimilaritatea. Dar, asemenea figuri ne mai spun ceva, si este meritul lui Mandelbrot de a fi accentuat acest lucru, anume:

Valoarea intuitiei geometrice, ideea ca obiectele geometrice au o realitate sensibila

Sa comentam: nevoia  (normala !) de date cantitative (marele fizician Ernest Ruthenford spunea ca pana nu exprimam un dat fizic prin numere nu se poate considera ca l-am cunoaste cu adevarat !) a dus la puternica impunere a spiritului algebric. Geometria a reprezentat multa vreme doar o  „sursa” de imagini, de multe ori frumoase si spectaculoase, fara insa a ne putea furniza date tot atat de precise si bogate ca si algebra.

Exista insa un principiu de la care nu trebuie sa ne abatem: orice ramura a stiintei isi aduce cu adevarat si din plin contributia la cunoasterea naturii doar in conjunctie cu celelalte domenii, in primul rand cu cele inrudite cu ea.

Andrei Dorobantu, Fractalii – un alt mod de a gandi natura ?

 

Casa din material plastic

casa-plastic-si-microprocesoare

Secolul XXI pune la dispozitia arhitectilor noi materiale si tehnologii capabile sa schimbe nu numai gradul de comfort si aspectul locuintelor, ci si mentalitatea beneficiarilor.

Ne-ar place oare sa traim intr-o casa in care totul este ordonat, supravegheat, luminos sau intunecos, dupa cum dorim ? Am putea suporta inlocuirea traditionalilor pereti varuiti cu cei din masa plastica ? Sunt spatiile multifunctionale pe gustul nostru si daca da, modularitatea constructiilor poate oferi un numar suficient de mare de combinatii diferite ?

Casa inteligenta este un concept ce isi face loc sub soare in zilele noastre si daca va fi un experiment reusit, va fi el pe masura gusturilor, exigentelor si, de ce nu, a intimitatii noastre ?

La urma urmei, tendintele actuale in acest domeniu sunt de a recupera  „intarzierile” fata de domeniul constructiilor de masini si de a se trece la robotizarea constructiilor de locuinte.

Permitandu-ne sa anticipam, pe riscul nostru, este aproape sigur ca impulsul de progres in acest domeniu va veni din cercetarile pentru exploatarea spatiului cosmic si ca primele „case” construite de roboti le vom vedea intai pe orbita si apoi pe Pamant.

Prototipul casei din material plastic

Statisticile actuale arata ca in tarile Peninsulei Scandinave si in Japonia se construiesc, intr-un numar apreciabil, locuinte noi, prefabricate, cu un inalt grad de asamblare in uzine. Astfel, in Japonia, aproximativ o cincime din noile locuinte sunt asamblate robotizat si apoi transportate la fata locului sub forma de module. In Scandinavia, aproape toate noile locinte sunt constrite in adevarate fabrici de case si apoi trimise beneficiarului.

Asemenea tehnologii asigura mari economii de materie prima, forta de munca si, implicit, duc la scaderi ale costurilor. Pana unde se poate merge in aceasta directie ?

Cercetatorii de la General Electric (SUA) si-au propus sa demonstreze ca tot ceea ce poate face lemnul, betonul, sticla si otelul in industria constructiilor de locuinte pot face si materialele plastice.

sectiune-casa
Casa eficienta energetic

Ideea principala este de a extinde rezultatele cercetarilor deja aplicate in industria automobilelor la constructia de imobile. Exista o dierenta tehnologica imensa intre aceste doua industrii.  In timp ce automobilele sunt confectionate robotizat, locuintele se construiesc manual si de foarte multe ori empiric.

Productia de masa aplicata locuintelor ar putea duce la scaderea spectaculoasa a pretului si la o perfectiune  „reproductibila”. Cel care va cmpara o casa va trebui, in viitor, sa primeasca odata cu ea si un manual de intrebuintare, identic cu cel pe care il primesc noii proprietari de autoturisme sau poate chiar mai complex.

In cursul unei expozitii a fost prezentat publicului un  „fragment” din structura viitoarei case din material plastic. Inca din primul moment, constructorii au subliniat dificultatile pe care le au de infruntat in ceea ce priveste problema combaterii incendiilor. Se stie ca anumite mase plastice nu numai ca sunt foarte inflamabile, dar genereaza prin ardere gaze sufocante, otravitoare. De aceea, o atentie deosebita a fost acordata realizarii unor combinatii ignifuge.

Deoarece suprafetele mari din material plastic degaja cantitati sesizabile de vapori, chiar si in conditii normale de temperatra, o atentie deosebita a fost acordata combaterii acesti fenomen si tratarii adecvate a suprafetelor. Pornind de la premisele initiale, au fost dezvoltate si aplicate o multitdine de concepte noi.

Dintre ideile cu caracter novator, le mentionam pe urmatoarele:

  • Peretii interiori radianti  sunt realizati din panouri radiante. intre doua folii de material rigid se afla un strat de 4 – 5 cm material plastic expandat, cu propritati foarte bune de izolare termica si fonica. In spuma de material expandat exista numeroase canale de foarte mici dimensiuni, orientate de-a lungl peretelui. Prin ele circula aerul cald ce duce la incalzirea peretilor si, implicit, la radierea de energie termica spre exterior.

Pana la incalzirea incaperii la o temperatura prestabilita, aerul poate fi sulat si direct,           nu numai prin pereti. Masuratorile efectuate au demonstrat ca o alegere judicioasa a             materialelor din care sunt confectionati peretii radianti poate duce la o crestere                       spectaculoasa a randamentului incalzirii acestor locuinte comparativ cu cele clasice.

Sistemul poate functiona si invers, aspirand aerul din incapere atunci cand senzorii              semnalizeaza prezenta fumului sau a nor noxe. In aceeasi pereti sunt extrudate si                    canale de dimensini mai mari prin care se monteaza tevile instalatiilor de apa sau                  electrice intr-o maniera modulara.

  • Module TEC  de circulatie a fluidelor si curentului electric. Prin alaturarea unor module se pot obtine ansambluri complexe, numarul lor fiind conditionat de clima in care este asamblata casa, dimensiunile incaperilor etc.
  • Panourile de podea sunt o structura compozita ce include si elemente obtinute prin impregnarea si laminarea lemnului pe o singura directie. Sisteml permite inglobarea in dusumele a numeroase conducte si cabluri prin simpla schimbare a modulelor.
  • Balcoanele si terasele exterioare  sunt confectionate dintr-o masa plastica de inalta rezistenta, cu aspect exterior asemanator ceramicii, livrata sub forma de panouri in diverse tipodimensiuni, ce pot fi asamblate in cele mai diverse forme.
  • Asamblarile se fac prin forma. Atat peretii, cat si celelalte componente au, din fabricatie, santuri si muchii astfel concepute si realizate incat sa nu necesite etansari ulterioare. Este suficienta depunerea in colturile si suprafetele de asamblare a unor adezivi specifici.
  • Cadrele de usi si ferestre se fac prin extrudare, asamblarile lor cu geamurile si simpla inchidere a usilor asigurand o etansare superioara lemnariei si chiar  „tamplariei” metalice.
  • Panourile fotvoltaice se monteaza pe acoperisuri, inglobate in structura panourilor acoperisului.
  • Jgheaburile, burlanele si celelalte sisteme de scurgere sunt direct conectate la tancurile de strangere a apei de ploaie.
  • Pereti cu dulapuri inglobate ce pot fi realizati direct de catre constructor prin simpla asamblare la structura proiectata.

 

casa-inteligenta-1

Multe dintre ideile prezentate vor fi dezvoltate, iar altele vor fi infirmate de practica, dar, considera proiectantii, ele vor contribi la alte solutii si vor contribi la progres in industria constructiilor de locuinte.

Secretul cometelor

stele

Urmarind cerul senin seara de seara, ajungem sa cunoastem constelatiile printre care luneca linistit planetele in miscarea lor heliocentrica. Dar uneori printre stele apar astri care se deplaseaza rapid fata de stele, vazand cu ochii, devin tot mai stralucitori si avand o coada lunga luminoasa.

Sunt oare vizitatori care apartin sistemului solar ?

Cometele sunt astri ce apartin sistemului solar, dar spre deosebire de planete, care au forme bine determinate si stabile, ei isi schimba pozitia si forma. De aici faima rea a cometelor, fiind considerate ca vestitori de nenorociri ulterioare.

Sa incercam sa patrundem misterele lor.

Intreg sistemul planetar s-a format dintr-un nor de materie care, avand o miscare de rotatie, s-a turtit, ca un bob de linte, spre margini fiind mai subtire. Aici s-au format corpuri mult mai mici decat planetele, din bucati solide, pulberi si gaze, inghetate din cauza temperaturii scazute (aproape de zero absolut) si avand mase foarte mici (mai mici de 10 la puterea 17 kg). Dupa J. H. Oort, aceste corpuri marunte sunt nuclee cometare, in numar de aproximativ 100 miliarde, care formeaza un brau imens ce se intinde pana la o distanta de doi ani lumina in jurul sistemului solar.

Cometele se alfa tot in campul solar, si descriu imense orbite, aproape circulare, in jurul Soarelui, avand o existenta nemarginita, deci fac parte din sistemul solar. La un moment dat, actiunea unei stele invecinate sau a uneia din planetele mai indepartate, Neptun de exemplu, poate modifica viteza unuia din nuclee si sa-l oblige sa intre in interiorul spatiului ocupat de planete. Nucleul va descrie o orbita foarte alungita, apropiindu-se mult de Soare.Datorita caldurii primita de la Soare, nucleul elibereaza intai gazele ce le contine, care tasnesc ca o fantana arteziana, dar presiunea razelor solare le obliga sa se curbeze, formand un invelis, numit coama,in jurul nucleului iluminat, adica capul cometei.

orbita-cometa-ison

Fluxul de particule eliminate, intai gaze, apoi pulberi, creste pe masura apropierii, iar particulele sunt impinse in spate, formand o coada tot mai bogata, dirijata in sensul opus razelor solare, dupa ce a intrat in interiorul orbitei lui Marte.

Avem astfel o cometa ale carei dimensiuni cresc putand ajunge pana la doua unitati astronomice.  Trecand pe la periheliu (punctul cel mai apropiat de Soare al orbitei sale), Soarele capteaza o parte din masa usoara a cometei, care plateste astfel vama intalnirii cu astrul ei central.

Se indeparteaza apoi, iar actiunea razelor solare, micsorandu-se, face ca iarsi cometa sa atraga din nou particulele ramase, refacand dincolo de orbita lui Jupiter nucleul cometar. Daca orbita cometei e deschisa (parabola sau hiperbola), ea va iesi din sistemul solar, indepartandu-se printre stele. Avem o cometa neperiodica, nemairevenind niciodata. In cazul cand orbita se inchide (elipsa), cometa va reveni in mod periodic, dar la fiecare trecere la periheliu plateste bucuria intalnirii cu o parte din masa sa.

Dupa circa 100 de treceri, capul cometei se dezgoleste, ramanand partile solide si un strat iolator de pulberi. Nemaiavand atmosfera ocrotitoare, capul e supus ciocnirilor cu alte bucati solide, ca si frecarilor in mediile prin care trece si se desface in bucati care se farmiteaza tot mai mult. Falnica cometa dispare si, la revenirea urmatoare, la intalnirea cu admiratorii sai terestri nu mai cometa, ci, isi trimite urmasii sub forma unei ploi metorice.

Un exemplu elocvent ni-l ofera cometa West, care a fost vizibila cu ochiul liber in primele luni ale anului 1976, iar in martie-aprilie 1976 s-a desfacut in 4 bucati cu viteze diferite, care s-au indepartat unele de altele.

In prezent, sistemul solar numara circa 500 de comete periodice. Dintre acestea, celebra este cometa Halley, care revine la fiecare 75 de ani. Fiind o cometa batrana, va prezenta doar o coada de pulberi.

Departe de a fi prevestitoare de rele, cometele contribuie esential la cunoasterea materiei. Ce vina are cometa in faptul ca agitata istorie a omenirii ofera atatea evenimente incat fiecarei aparitii cometare poate sa-i corespunda cate unul ?

comet-of-1811-over-paris
Aparitia faimoasei comete din anul 1811 care a speriat Parisul

Nucleul cometar ingramadeste materie de la marginea sistemului solar, departe de sursa centrala  – Soarele, deci neperturbata, pastrata in starea ei initiala. Cometa ofera oamenilor de stiinta posibilitatea de a cunoaste materia din care s-a format sistemul solar, o aduce de la distante unde omul nu poate ajunge, o etaleaza in coada sa diafana, incat spectroscopul astronomului poate sa-i descifreze ascunsele-i proprietati.

In primele luni ale anului 1974 cometa Kohoutek, avand o masa mai mare decat aceea obisnuita a cometelor (a milioana parte din masa Pamantului), prin coada sa de pulberi, a permis obtinerea unui bogat material informational.

Pe de alta parte, cometa intervine ca o podoaba care infrumuseteaza linistitul aspect al cerului instelat.

cometa-kohoutek
Cometa  Kohoutek
cometa-halley
Cometa  Halley
cometa-west
Cometa  West
cometa-ison
Cometa  Ison

Gh. Chis, Uzina cosmos

Citeste si:  Originea cosmica a vietii

 

Tamisa – Un fluviu renascut

tamisa-river
Apus de soare peste Tamisa

Curs de apa datatoare de viata sau cale navigabila, fluviu in amonte de Londra si brat de mare in aval, Tamisa, pe care englezii o numesc afectuos  „Old Father Thames” (Batranul Tata Tamisa) , isi poarta meandrele pe o lungime de numai 209 mile (336 km) in sudul Angliei intre dealurile Costwold si Marea Nordului. Fluviul a inspirat scriitori ca Defoe, Masefield, Wordsworth, Spencer, Kipling, Johnsos, Pepys si Auden, pictori precum Canaletto, Constable, Turner, Whisler si Manet sau muzicieni ca, de exemplu, Häendel cu a sa  „Muzica apelor”.

Dezvoltarea impetuoasa a metropolei, megalopolis care, sub denumirea de  „Marea Londra”, cuprinde in prezent o intreaga regiune administrativa, si lipsa unor masuri adecvate de protectie sanitara au facut ca, in urma cu numai cateva decenii, Tamisa sa fie declarata un fluviu mort.

Motto:

Beau ! Un gust amar si sarat apa are !

Sper si astept.

Nici o grota deschisa, nici una pietrificata,

Nici un farmec, nici o vraja.

Andrea Lord, Fantana dorita

Sunt cunoscute doua celebre izvoare ale Tamisei: unul la Thames Head (Capul Tamisei), iar celalalt pe micul drum de la Cirencester. Ambele devin mici paraiase ce strabat tinutul Cotswold, oferind putine promisiuni ca se vor transforma mai tarziu in mandrul si importantul fluviu. Pentru o mica ambarcatie, Tamisa devine navigabila incepand cu Criklade, iar pentru un vaporas, localitatea din amonte de unde se poate incepe o calatorie pe fluviu este Lechlade, orasel aflat la 140 mile de Podul Londrei.

Pentru ca Tamisa sa poata fi navigabila, un sistem de 33 de ecluze mentin un nivel constant al apei pana in apropierea Londrei. Peste 2/3 din cursul Tamisei reprezinta o artera navigabila,  dar, datorita, timpului pierdut cu trecerea prin ecluze,in ultima vreme slepurile de marfuri au cedat tot mai mult locul caii ferate, permitand astel, in prezent, celor peste 20 000 de ambarcatiuni de agrement sa o strabata in liniste.

boats-on-thames

Pentru amatorii de intreceri nautice, Henley on Thames reprezinta unul din cele mai cunoscute orase de pe fluviu, datorita regatei sale internationale  „Royal Regatta” – titlul a fost conferit de printul regent in 1851 – a fost inaugurata inca din 1839. Cursa a fost, pana in 1845, scena intrecerii dintre ambarcatiile universitatilor din Oxford si Cambridge. Regata , care are loc la inceput de iulie, este in prezent unul din evenimentele majore in calendarul sportiv al tarii.

In activitate de peste doua milenii, portul Londrei se intinde pe circa 54 mile, de la Twickenham pana la estuar. Aici se afla, in amonte de Podul Londrei, portul fluvial cu debarcaderele sale, iar in aval portul maritim, accesibil vaselor de tonaj mai mare, acestea find insa tributare mareei care la Londra atinge o diferenta de nivel de 3 – 4 m.

Metropola se mentine in topul fruntas al  porturilor britanice, desi traficul sau actual de marfuri, de circa 55 milioane t anual, este mult scazut fata de perioada sa de glorie de la mijlocul secolului trecut.

Dintr-un itinerar tehnic pe fluviu nu poate lipsi  „Bariera Tamisei” de la Woolwich-Charlton, la 8 mile in aval de Londra, unul dintre cele mai mari stavilare mobile din lume contra inundatiilor si care reprezinta una din cele mai insemnate realizari de inginerie moderna.

Dar, in ultimii ani, o importanta deosebita a fost acordata de catre britanici problemelor poluarii fluviului. Primele semnale de alarma au fost trase inca din 1800, cand Tamisa inferioara era deja pe moarte, contaminata fiind de o capitala in plina expansiune si de lipsa unor masuri adecvate de protectie sanitara. Poluarea apei a inmultit bolile ucigase, epidemiile de holera din anii 1849 si 1854 au facut nu mai putin de 25 000 de victime in zona Londrei.

In 1858, anul marilor miasme  – draperiile de la salile Parlamentului, cladire amplasata pe malul stang al Tamisei – au fost stropite cu dezinfectant parfumat pentru a permite deputatilor sa-si tina sedintele.

Industria in dezvoltare si nou aparutele toalete cu apa curenta au dus la agravarea situatiei. In 1861, cand Albert, sotul reginei Victoria, a murit de tifos, au fost luate primele masuri pentru deversarea canalizarii in afara Londrei, la Crosseness si Barking.

poluarea-tamisei
Fluviul Tamisa  – Marile miasme din 1858

Din pacate, masurile de remediere a gradului avansat de poluare a fluviului luate progresiv inainte de cel de al doilea razboi mondial, au fost puternic afectate de bombardamentele germane.

In 1952, numai cativa tipari mai supravietuiau din bogata fauna acvatica de odinioara. Pentru renasterea fluviului au fost necesare eforturi la scara nationala. Ele sunt coordonate de catre  „Thames Water” din Reading, responsabila pentru fiecare aspect al amenajarii bazinului marelui fluviu, ce are o arie de peste 5 000 de mile patrate si in care locuiesc peste 12 milioane de oameni. Masurile guvernamentale pentru controlul poluarii mediului inconjurator, la aplicarea carora isi dau concursul industria si organizatii voluntare, au fost stabilite in amanuntime.

Actul pentru Controlul Poluarii, care se aplica in Anglia, Scotia si Tara Galilor, acorda o serie de puteri si obligatii pentru autoritatile locale si cele ce asigura protectia apelor, incluzand controlul asupra deseurilor, poluarii apei, aerului si zgomotelor. El contine si importante prevederi privind informarea opiniei publice cu privire la actiunile ce necesita protectia mediului inconjurator.

Fapt deosebit de important, in practica uzuala s-a introdus un nou sistem pentru planificarea operatiunilor de folosire a reziduurilor. Astfel, se cauta sa se asigure certitudinea ca la deversarea lor se vor respecta cu strictete rigorile standardelor, iar acolo unde acest lucru este posibil reziduurile vor fi recuperate si reciclate.

Actul mai mentioneaza, de asemenea, pedepse progresive pentru un mare numar de abateri legate de poluare, un numar substantial dintre acestea referindu-se la depozitarea deseurilor pe sol.

Deversarea produselor poluate in rauri si estuare este controlata de mai multi ani si s-au dat dispozitii suplimentare pentru a se asigura evitarea completa a infiltrarii lor in apele subterane si pe litoral.

In ceea ce priveste prevenirea poluarii de catre asezarile si aglomeratiile urbane, peste 95 % din locuinte sunt prevazute cu un drenaj principal, iar canalizarile deservesc peste 4/5 din populatie, ceea ce reprezinta, dupa standardele internationale, o proportie foarte ridicata. Preocuparea pentru asigurarea unei puritati inalte a apelor Tamisei se impune si datorita faptului ca fluviul asigura peste 75 % din necesarul de apa potabila a mai mult de 12 milioane de locuitori din bazinul sau.

thames_map
Fluviul  Tamisa

Datorita actiunii conjugate oamenilor de stiinta, inginerilor si personalului administrativ, Tamisa este astazi unul dintre cele mai curate fluvii ale lumii. Prin masurile elaborate, industria britanica de profil se plaseaza in avangarda celor ce utilizeaza tehnologii novatoare in tratarea apelor. Controlul calitatii apei se realizeaza cu o retea de statii automate de monitorizare, amplasate in locuri unde pot aparea deversari poluante. Ele efectueaza o serie de analize in ce priveste calitatatea apei la timpi prestabiliti. Unele statii sunt dotate cu sisteme proprii de emisie si comunica direct la un centru de coordonare valorile determinate sau de alarma in caz de depasire a limitelor admisibile.

In acest mod se poate localiza rapid sursa de poluare si se pot lua urgent urgent masuri de remediere si penalizare a vinovatilor. Astfel de statii automate formeaza o retea de supraveghere a fluviului si afluientilor sai.

In scopul imbunatatirii calitatii apei, pe fluviu a fost lansata o nava speciala de injectat oxigen. Avand o viteza maxima de 15 km/ora, ea introduce in apele Tamisei peste 30 t oxigen pe zi. Echipamentele navei filtreaza apa de impuritati si o readuc apoi in fluviu, prin conducte laterale, impreuna cu oxigenul obtinut direct din aer. O zi de activitate a acestei nave echivaleaza cu o ploaie puternica, asigurand astfel un mediu adecvat pentru vietuitoarele acvatice, in special pentru pesti.

Ca rezultat al eforturilor conjugate, poluarea a scazut in ultimii ani cu peste 90 %. Cea mai semnificativa dovada a renasterii fluviului o constiuie reaparitia somonului in apele sale, dupa mai bine de 200 de ani de la disparitia sa din Tamisa. Pasarile si vietatile acvatice sunt si ele prezente din nou acum in numar mare. Peste 100 de specii au ost inregistrate recent, in timp ce in urma cu 50 de ani nu se puteau intalni numai cateva.

Depoluarea a facut sa apara si unele aspecte negative. Viermii patrund din nou in carenele ambarcatiunilor din lemn, in piloni si in podete, distrugandu-le. De asemenea, frumoasele lebede albe, pasari ce se pot remarca in cele mai pitoresti locuri de pe fluviu, au de suferit datorita pescarilor, tot mai numerosi pe malurile Tamisei. Desi ocrotite de lege, numarul lor este din ce in ce mai redus, intrucat foarte multe mor intoxicate cu plumbul de la unditele pescarilor cazut pe fundul apei si pe care ele il inghit impreuna cu nisipul ce le faciliteaza digestia.

Windsor Castle
Windsor Castle and River Thames, Windsor, Berkshire, England, UK

Problemelor poluarii apelor li se acorda in continuare o atentie deosebita. Societatea Regala de Chimie a atras atentia asupra faptului ca nivelul poluarii cu azotati a cursurilor unor ape, printre care si afluientii Tamisei, a devenit mai ridicat decat cel admis de prevederile sanitare. Cresterea poluarii cu aceste substante se datoreaza utilizarii abuzive a ingrasamintelor chimice, pe care in unele regiuni fermierii le folosesc in cantitati de cinci ori mai mari decat in urma cu cinci decenii. printre masurile de remediere propuse s-a sugerat studierea posibilitatii, intr-o mai mare masura, a ingrasamintelor naturale organice.

Substantele poluante pe baza de azot au ca efect cresterea ingrijoratoare a algelor, ceea ce se poate solda cu moartea a numeroase specii acvatice.

Intr-o perioada in care problemele poluarii mediului ambiant datorita gravitatii lor, fac obiectul unor mereu mai ample dezbateri internationale. Depoluarea Tamisei poate constitui un imbold in vederea realizarii unor actiunii conjugate, la scara planetara pentru combaterea acestui flagel. Fiecare locuitor al Terrei si, in special oamenii de stiinta trebuie sa aiba o mai clara viziune si o responsabilitate morala crescuta in aceasta privinta.

Atanasie Popescu, Tamisa – un fluviu renascut

Citeste si: Fluviul Galben – Dragonul neimblanzit al Chinei