Enigmatica Insula a Pastelui

Insula-Pastelui

Colosii din Insula Pastelui

Din ziua descoperirii de catre olandezi, Insula Pastelui, aceasta oaza pierduta in imensele pustietati marine ale Pacificului de Sud, a fost inconjurata de un halo de mister si legenda. Statuile ei uriase i-au adus o celebritate care nu s-a dezmintit timp de doua veacuri. Se crede despre ea ca ar fi ultimul vestigiu al unui continent scufundat, locul unei civilizatii odinioara stralucitoare.

Insula Pastelui si continentul pierdut

Se cunosc in istorie utine exemple de indiferenta comparabile cu aceea din anul 1687 a piratului Edward Davis care, impins de vanturile Pacificului, la 500 de lege la vest de Copaipo, a ajuns in dreptul unei plaje nisipoase in spatele careia se ridicau munti inalti. Fara sa verifice daca era victima unei iluzii optice sau descoperitorul unui pamant necunoscut, el s-a indreptat imediat spre est, pentru a relua cursa in apele peruviene.

Acest  „Tinut al lui Davis”, care a fost identificat mult mai tarziu cu Insula Pastelui, a intarit convingerea cartografilor vremii ca exista rin acele locuri un continent ce facea, intrucatva, un echilibru intre Asia si Europa. Crestele muntoase abia zarite de Davis au aruncat, inca de pe atunci, o umbra de nemasurata de mister asupra marilor Sudului.

2000px-Easter_Island_map_1.png

Insula Pastelui

Asemenea insulelor Tahiti, Marchize sau Hawai, Insula Pastelui, departe de a fi acoperisul lumii scufundate, a luat nastere in urma unor eruptii vulcanice de acum cateva zeci de mii de ani. Analiza microscopica a rocilor insulei n-a aratat nici cea mai mica particula minerala caracteristica unei formatiuni continentale.

Toti vulcanii sunt stinsi astazi si au incetat probabil sa mai arunce lava sau zgura cu cateva mii de ani inainte de a fi vazuti de vreo fiinta omeneasca.

Totul tinde sa arate ca, atunci cand polinezienii au debarcat pentru prima data pe insula, suprafata acesteia nu era catusi de putin alta decat acum. Atunci, ca si in prezent, era o insula mica a carei forma triunghiulara o aminteste pe aceea a Siciliei, dar o Sicilie in miniatura, cu o suprafata de 19 000 de hectare si laturile de 24, 18 si 16 kilometri lungime.

Unele minti avide de mister au proiectat intr-un trecut fabulos existenta unei lumi care ar fi cunoscut domnia unei populatii stranii si ar fi avut o civilizatie milenara. din acest pamant austral n-ar mai fi ramas decat crestele muntilor care formeaza astazi arhipelagurile sau insulele presarate intre Asia si America. Printr-o intamplare fericita, Insula Pastelui ar fi conservat intacte monumentele care atesta splendoarea unei civilizatii distruse de un cataclism, pretutindeni in alte parti. Aceasta este explicatia data in mod curent misterului Insulei Pastelui.

Maximilian Brown, naiv si plin de fantezie, a oferit o alta ipoteza: Insula Pastelui ar fi fost odinioara centrul unui arhipelag senin, locuit de o populatie activa. Fiind pre arida pentru a fi locuita permanent, insula a servit drept cimitir colectiv pentru populatiile insulelor invecinate. Urmare unor miscari ale scoartei terestre, acest regat insular ar fi disparut, lasind ca singur martor al existentei sale, insula plina de monumente funerare.

insula pastelui moai

Cultul mortilor in Insula Pastelui

Aceasta ipoteza nu se sprijina pe nimic. Macmillan Brown spune ca Tinutul lui Davis ar fi fost chiar arhielagul  care s-a scufundat intre 1687 si 1772, dar aceasta inseamna ca Davis ar fi avut vedenii sau ca ar fi descoperit Mangareva, la vestul Insulei Pastelui. Si cum s-ar explica faptul ca indigenii, care au pastrat cu piosenie legenda unor migratii ancestrale si a unor razboaie tribale, nu si-au amintit de un eveniment atat de grav, survenit cu putin inainte de descoperirea insulei ?

Ideea unei insule a mortilor pentru locuitorii unui arhipelag este destul de romantica. Bunicii locuitorilor actuali ai Insulei Pastelui foloseau inca mausoleele din care se doreste a se face relicve milenare. Dupa Macmillan Brown, monumentele nu au putut fi concepute si ridicate de o mana de oameni; numai populatia unui arhipelag intins ar fi fost in stare de asa ceva.

Cea mai buna definitie ce s-ar putea da Insulei Pastelui este aceea de  „piatra ponce monstruoasa”, de gramada de zgura enorma. Insula este in intregime perforata de cavrne care se deschid in faleze si care se casca sub picioare, daca te plimbi printre pietrele negricioase. Locuitorii din vechime au folosit aceste fisuri si galerii subterane pentru a-si depune mortii sau pentru a se refugia pe timp de razboi si a-si ascunde comorile.

 

Istoria tragica a Insulei Pastelui

Destinul pare sa se fi inversunat asupra Insulei Pastelui pentru  a ne ascunde raspunsurile posibile la enigmele ei. Ea a  fost botezata in sangele copiilor ei si, ca si cand acest masacru ar fi dezlantuit o tragedie, insula a fost locul uneia dintre cele mai oribile actiuni e care albii le-au comis in marile Sudului, pe la mijlocul veacului trecut.

In duminica de Paste a anului 1722, navigatorul olandez Roggeveen, la bordul Arenei, a descoperit o insula pe care a luat-o drept Tinutul lui Davis. Totusi, nimic din aspectul ei nu corespunde cu descrierea lasata de faimosul pirat. Pe masura ce vasul se apropia, diverse semne dovedeau ca era locuita. De abia a doua zi au avut loc primele contacte intre insulari si olandezi. Un indigen s-a urcat la bord fara sa para mirat sau speriat. Infatisarea sa placuta l-a facut simpatic tuturor. In ceea ce-l priveste pe indigen, el parea sa se intereseze doar de corabie. S-a plimbat pe punte, a pipait funiile, a privit catargele si tunurile.

N-avea nimic din aspectul unui salbatic ingrozit de fapturi supranaturale si se comporta ca un om preocupat de probleme tehnice noi. A fost descumpanit doar atunci cand si-a vazut imaginea intr-o oglinda. Din instinct, s-a precipitat spre cel pe care il banuia in faţa  sa. Olandezii au mai incercat si in alte feluri sa se distreze pe socoteala lui. Orchestra de pe vas a executat o melodie pentru a vedea care era simtul sau muzical. La primele note, pascuanul a inceput sa danseze. Pentru buna lui dispozitie si increderea pe care a aratat-o, a fost rasplatit cu multe cadouri pe care le-a luat cu el cand s-a inapoiat, inotand spre tarm.

Roggeveen in Insula Pastelui

Navigatorul olandez Roggeven in Insula Pastelui

Povestirile  lui i-au incurajat si pe altii, iar in scurta vreme corabia a fost plina de vizitatori galagiosi. Radeau, se amuzau de orice si se intelegeau de minune cu olandezii. Deodata s-a auzit un zgomot de pasi si de plonjari in apa. Cativa indigeni, dupa ce furasera palariile unor marinari, au sarit in apa, cu prada cu tot. Apoi, faţa de masa a capitanului a disparut prin fereastra cabinei. Aceste prime hotii au inaugurat o traditie care nu s-a pierdut intre indigeni si vizitatorii straini.

Dupa-amiaza, olandezii au debarcat. Multimea adunata pe tarm s-a comportat foarte diferit. In timp ce unii faceau gesturi amicale si pareau sa se bucure de vizita, altii aveau chipuri dusmanoase si adunau pietre.Aceste atitudini contradictorii au caracterizat comportarea indigenilor de fiecare data cand europenii au mai pus piciorul pe insula lor.

Debarcarea se facea calm dar, deodata, s-a auzit un strigat: „Trageti, acum este momentul !” Au rasunat niste focuri de arma si cand fumul s-a imprastiat, pe pamant s-au vazut cateva trupuri de indigeni, printre care si cel al primului care se aventurase la bord. Ce se intamplase ?  Fara indoiala un soldat enervat de vreo sterpelire nevinovata sau speriat de un gest amenintator, provocase acel masacru inutil. Multimea, care se imprastiase, a revenit timida, umila, cerand iertare pentru o crima pe care nu o intelegea.

In mijlocul zarvei de pe plaja, olandezii au zarit iste monumente ciudate despre care au vorbit, dupa plecarea lor din insula. S-au intrebat cum niste  „salbatici goi” fusesera in stare sa ridice acei colosi si au hotarat ca acestia nu puteau fi decat din argila. Aceasta a fost prima solutie oferita pentru misterul din Insula Pastelui.

Insula descoperita de Roggeven a fost uitata timp de cincizeci de ani. Navigatorii continuau sa caute Tinutul lui Davis, acel continent austral care nu se mai arata odata, in timp ce Pacificul isi dezvaluia misterele. Spania, temandu-se pentru coloniile ei din America, si-a iesit din letargie si a trimis vase pentru a anexa toate pamanturile vecine cu domeniile ei de peste ocean.

Anexarea insulei la Regatul Spaniei, sub denumirea de San Carlos, a fost consemnata intr-un act care a fost citit indigenilor. Potrivit unei traditii spaniole datand de la cucerirea Americii, indigenii au fost invitati sa-si puna amprenta pe document, in semn de acceptare. pascuanii nu s-au opus cu nimic. Ei au mazgalit pe hartie cateva linii, cu intentia de a imita scrierea manuscrisului. Unul din indigeni a desenat o pasare in acelasi stil cu cele din tablete.

Primirea pe care pascuanii au facut-o capitanului Cook, patru ani mai tarziu, (1774), a fost cam la fel cu aceea facuta predecesorilor sai. Au fost galagiosi, amicali, sterpelitori, bine dispusi si indrazneti. Cosurile cu cartofi e care le-au oferit la schimb erau lestate cu pietre si apoi furate pentru a fi revandute. Aceste furtisaguri n-au ramas mereu nepedepsite, ofiterii enervati mai impuscau cate un indigen. Tematoare, femeile isi ofereau farmecele entru cadouri marunte, „la umbra statuilor uriase”.

cook in insula pastelui

Capitanul Cook in Insula Pastelui

Scurta oprire a capitanului Cook in insula a adus acesteia renumele universal de care n-a incetat sa se bucure. Marele explorator a descris in povestea calatoriei sale marile statui ramase in picioare sau rasturnate, mausoleele ale caror pietre desprinse lasau sa se vada albeata scheletelor. El a descris contrastul intre vestigiile grandioase si insula micuta, acoperita de zgura vulcanica si cu o populatie restransa, saracita.

Statuile uriase

Statuile uriase au facut gloria Insulei Pastelui. Ele sunt si vor ramane simbolul trecutului misterios al insulei. Prezenta lor pe acest pamant singuratic si golas este in continuare o enigma, la fel ca in ziua in care Roggeveen, primul european care le-a vazut, a scis in jurnalul sau de bord: „Aceste figuri de piatra ne-au umlut de uimire caci nu ne-am putut inchipui in ce fel au fost ridicate, de catre oameni lipsiti de franghii solide sau alte ustensile…”

statuile_uriase_din_insula_pastelui

Primul nostru contact cu statuile uriase a fost amestecat cu dezamagire. Putin dupa debarcarea noastra si pe o ploaie puternica, ne-am dus sa vedem statuile pe care le privisera Cook si La Perouse cand ajunsesera pe acelasi tarm. Ele zac astazi, ca niste epave greoaie, pe planul inclinat al ahu-ului (mausoleu)  Koiroroa, nu departe de digul construit in port de chilieni, chiar din ramasitele platformelor pe care stateau odinioara statuile. Distrugerea statuilor fusese semnalata inca din 1815 de Kotzebue, care incercase sa le vada, de pe baleniera sa. Nu ne asteptam, deci, sa le vedem ridicate pe mausolee si cu acoeramantul lor cilindric, rosu, asa cum le vazusera primii navigatori din secolul XVIII. Am crezut ca statuile aveau sa pastreze o anume maretie, chiar daca le vom gasi rasturnate, sparte. Dezamagirea ne-a fost mare, poate comparabila cu aceea a lui Cook si Roggeveen care crezusera despre unele statui ca nu erau decat gramezi de noroi. Cioplite in tuf vulcanic, cu asperitati care ies ca niste negi pe intreaga lor suprafata, statuile nu mai lasa sa se intrevada lupta artistului cu materia.

Cele mai multe sunt culcate pe burta si nu se vede decat ceafa plata si ingusta, spatele usor arcuit care se lateste sub cordon. Aceste asa-zise statui sunt de fapt niste busturi enorme, niste monstri cu cap prea lung pentru trunchiul lor. Culoarea lor galbuie aduce o nota discordanta in tonalitatea negricioasa a peisajului. tuful din care sunt facute se dezagrega cu usurinta si unele par sa se fi toit sub ploi pentru a se reintoarce in pamantul din care au iesit.

Ar fi nedret sa nu le mai gasim nici o maretie sculpturilor care nu se mai afla e soclurile lor si au fost distruse de oameni si de timp. Ajunsi la ahu-ul Tonga-riki, am devenit constienti de splendoarea lor de altadata. Acest sanctuar a fost dominat de cinsprazece statui, azi rasturnate, cu exceptia partii inferioare a uneia care se mai afla pe piedestalul ei din bazalt.

In cadere, capul alteia s-a desprins de trunchi si s-a sprijinit de niste pietre. Pe faţa se disting inca doua orbite adanci, ca si acelea ale unui craniu. Acest spectacol macabru este potrivit intr-un loc unde totul sugereaza comparatii funebre. Totul pare sa fie indoliat: campia acoperita de resturi vulcanice, pitrele de bazalt, peretii mausoleului si chiar marea care se zbuciuma incet pe lespezile de lava neagra, calcinata.

Acest bust decapitat, acest cap cu privirea goala ne ajuta sa reasezam, in imaginatie, cei cinsprazece uriasi pe piedestalele lor. Ni-i putem inchipui, asa cum au fost candva: in picioare, cu spatele spre mare si fixand cu orbitele lor mari faleza inalta de la Ranoraraku. Asemeni vechilor civilizatii ale Asiei, si aici se afla exprimata aceeasi dorinta de a uni satisfacitia estetica cu stupoarea. Acesti colosi ametitori intr-un univers minuscul, la oameni cu resurse limitate – iata miracolul Insulei Pastelui.

big_statues_easter_island

Acesti monstri grosolani si colturosi trebuie sa fi oferit un spectacol straniu la asfintitul soarelui sau in noptile cu luna, cand siluetele lor se profilau pe Pacific.

S-a spus c-au fost ridicate pentru a apara pamantul de dusmanii veniti pe mare. Interpretare romantica si absurda, caci statuile erau cu spatele la adversar si priveau colinele rotunjite si campiile pietroase din interiorul insulei. Lupta dintre ocean si insula le este indiferenta, cu toate ca valurile se napustesc, distrugatoare, asupra tarmului. Ele descompun incet statuile si falezele care le suporta. Unele din ele au cazut deja prada valurilor.

S-a mai vorbit mult despre expresia dispretuitoare a statuilor. Aceasta expresie este izbitoare, mai ales la cele de langa vulcan, cu buze subtiri si reliefate, pline de desconsiderare. La statuile de langa ahu-uri (mausolee), aceasta expresie e mai putin evidenta. Intemperiile au estompat contururile, au indulcit trasaturile.

„Palariile” provin din muntele Punapau, un crater care se afla in spatele asezarii Hanga-roa. Douazeci si trei de cilindrii au ramas acolo, din vremea in care lucrarile au fost intrerupte. Aceasta cariera a fost vizitata de cativa membrii ai expeditiei lui Cook, care au remarcat cilindrii abandonati. Craterul nu are nimic deosebit, cu exceptia culorii sale rosii, ca o rana in mijlocul campurilor.

A existat o serie de ipoteze pentru a explica semnificatia cilindrilor. Au fost denumiti: palarii, turbane, diademe, simboluri funerare. Nimeni n-a vrut sa vada ceea ce erau in realitate: o imitatie naiva a parului strans in varful capului. De altminteri, purtau si denumirea de pukao, ceea ce insemna exact parul adunat in crestet. Aceste ornamente au reprezentat o inovatie tarzie care nu s-a generalizat, caci un numar mare de statui, in special cele din jurul vulcanului, nu au nimic pe cap.

Prima interpretare care se impune statuilor uriase este aceea ca reprezinta divinitati adorate odinioara de pascuani. Roggeveen a fost atat de convins ca ele reprezinta idoli, incat i s-a parut chiar ca indigenii ar avea un cult fata de ele. „Bastinasii – a scris el – se aseaza pe vine, cu capul aplecat si ridica, apoi coboara bratele cu palmele intinse.”

Ceilalti calatori n-au remarcat nici un alt fel de cult. Indigenii au manifestat uimire, dar niciodata suparare, cand strainii au scotocit prin mausolee.

Pascuanii moderni sustin ca statuile nu au fost ridicate decat pentru a infrumuseta mausoleele. Aceasta a fost si explicatia data misionarilor, de catre indigenii crescuti in vechile traditii.

Moi-Statue-Easter-Island

Multe persoane, chiar din cercurile stiintifice, refuza sa admita ca statuile ar fi opera stramosilor polinezieni ai pascuanilor de azi. Pentru a explica prezenta lor pe insula, s-a recurs la cele mai ciudate argumentari. In pofida tuturor datelor geologice, unii au inventat continente imaginare de care se descotoroseau prin ipoteza unor cataclisme teribile. Altii au cautat originea colosilor in Egipt, India, Coreea si Melanezia. S-au scris romane istorice pentru a povesti invazia unor popoare razboinice care au distrus civilizatia pascuana. Viziunea dramatica a trecutului exercita o anume fascinatie asupra visatorilor, fie ca sunt sau nu specialisti in arheologie.

Varsta relativa a statuilor nu constituie o enigma. Ele se ridicau deasupra mausoleelor (ahu) pe care pascuanii le-au construit pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Statuile nu pot fi privite independent de sanctuarele inca in functiune acum 200 de ani.

Analogiile de stil si de detalii ale statuilor din piatra si a celor din lemn atesta ca acelasi popor a produs ambele tipuri de arta. intrucat pascuanii continua sa sculpteze statuete din lemn, in forma traditionala, nu se poate trage concluzia ca acestea sunt de data mai mult sau mai putin recenta si ca statuile din tuf apartin unei antichitati indepartate. Daca statuile ar fi fost cu adevarat foarte vechi, ar fi fost greu sa explicam uniformitatea lor de stil. In lungul timpului ar fi trebuit sa se produca o evolutie care sa introduca schimbari. Dar, dimpotriva, totul arata ca si cand perioada de cioplire a statuilor a fost scurta.

*

Majoritatea incercarilor de a explica  „misterele” Insulei Pastelui au presupus ca indigenii care se aflau pe insula la data descoperirii nu erau ei autorii civilizatiei ale carei vestigii ne impresioneaza. Aceasta civilizatie se atribuie unui popor puternic, cu mijloace tehnice superioare celor pe care le aveau pascuanii lui Roggeveen. Sfarsitul brusc al acestei civilizatii apare ca efectul unui cataclism natural sau al invaiei unei rase barbare.

Dar sa dovedit astazi ca suprafata insulei a fost aproape aceeasi ca si astazi, la data ocuparii ei de catre oameni. Geologii n-au gasit nicaieri semnele unei eruptii vulcanice recente care, dupa Foster (naturalistul expeditiei lui Cook), ar fi pus capat prosperitatii locului si ar fi lasat in urma ei o populatie saracita si in decadere. Geografii moderni refuza sa vada in aceasta insula vulcanica fragmentul unui continent inghitit de Pacific.

Pascuanii au facut parte din valurile migratoare care s-au indreptat spre est si care au ocupat Insulele Marchize, Gambier si Tuamotu. Dupa ce au stat in Marchize timp de cateva generatii, unul sau doua triburi apartinand acestei vechi populatii s-au desprins si au plecat in cautarea unor noi insule din est. Intamplarea i-a condus in Insula Pastelui, unde s-au stabilit. Din lipsa de lemn, arta navigatiei s-a stins in Insula Pastelui. Raritatea acestui material l-a facut pretos si explica, in parte, importanta pe care a luat-o aici sculptura in lemn. Produsele din lemn au avut la pascuani valoarea pe care au avut-o obiectele din jad sau din colti de balena pentru locuitorii din Noua Zeelanda sau Marchize.

Fiecare regiune a Polineziei s-a specializat intr-o forma de arta careia s-a straduit sa-i dea o expresie perfecta. Locuitorii din Insulele Marchize s-au remarcat mai mult decat oricare altii in arta tatuajului. Populatia maori s-a dedicat sculpturii in lemn, prelucrarii jadului si tatuajelor complexe. Daca incercam sa explicam dezvoltarea artei statuilor uriase din Insula Pastelelui, in lumina activitatilor polineziene, aceasta arta ni se pare mai putin exceptionala si mai putin contrara traditiilor popoarelor din aceasta familie lingvistica.

Statuile uriase mai reprezinta si o specializare a civilizatiei pascuane, specializare favorizata de conditiile locale deosebite. Astfel, pe aceasta mica insula, cea mai izolata din lume, un grup de polinezieni veniti fara indoiala din Insulele marchize, a reusit sa dea o forma noua si originala culturii pe care o mostenisera de la strabunii lor din Polinezia centrala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s