Nasterea stelelor

stea-tanara

O stea, in existenta ei, revarsa torente de energie in jur pe care nu o mai recupereaza. Energia provine din masa stelei, care, desi foarte lent, dar cu timpul se micsoreaza. Energia e eliberata de o reactie termonucleara care transforma un element chimic mai usor in altul mai greu; o stea de hidrogen devine o stea de heliu si asa mai departe.Se schimba deci compozitia stelei.

Pe de alta parte, stelele elimina materie in jurul lor prin radiatie corpusculara lenta (vant stelar) si uneori in mod violent prin jeturi de gaze. La unele stele, peste radiatia corpusculara se pot suprapune mari eliminari de materie, ca la steaua β din constelatia Lira. Altele prezinta explozii puternice, ca steaua P din Lebada. Uneori asistam la o crestere rusca a stralucirii unei stele: pe locul unde cu o puternica luneta abia se zarea o stea minuscula, apare o stea vizibila cu ochiul liber.

Masa stelei se schimba cu timpul, ca si compozitia ei. Steaua nu-si poate reintregi pierderea masei si a energiei sale, pentru ca nu are de unde. Aceasta schimbare continua si in acelasi sens: al micsorarii masei si al cresterii ponderii elementelor sale, este confirmarea evolutiei, adica a vietii stelei.

Din ce se formeaza stelele ?

Fara indoiala din materia zisa neorganizata, care umple foarte neuniform spatiul dintre ele si care, atunci cand e mai densa, apare ca o nebuloasa. Observatia confirma aceasta afirmatie. Sunt stele fierbinti, care au la suprafata temperaturi de zeci de mii de grade, inconjurate de nori de gaze. Intr-un nor de gaze au fost observate niste obiecte (corpuri) stralucitoare, sferice, care isi schimba forma; se pare ca sunt stele in formare, care se deplaseaza impreuna cu norul.

Dovada cea mai concludenta ne-o prezinta doua stele: AE din constelatia Vizitiului si μ din Porumbelul. Sunt asezate departe una de alta pe cer, dar ceea ce surprinde este aptul ca au viteze mari, diferite de acelea ale stelelor din jur. Vitezele lor prea mari si egale in directii diferite ne fac sa le asociem, banuind ca fug din acelasi motiv. Prelungind in sens contrar linia vitezei, avem directia de deplasare in urma (inapoi) a stelei. Directiile celor doua stele se intersecteaza intr-un punct si, mai mult, se poate calcula ca ambele s-au aflat deodata in acest punct, care este situat in marea nebuloasa din constelatia Orion. Deci, ele s-au format in acelasi timp in aceasta nebuloasa, de unde au fost expulzate.

nasterea-stelelor
Nasterea stelelor

Iata in cele ce urmeaza modul de formare a stelelor.

Intr-o masa de gaze exista forte principale: fortele gravifice sau greutatea particulelor care tinde sa le ingramadeasca spre centru si fortele de expansiune, zise forte interne, care cauta sa dilate cat mai mult gazul. La fel se intampla si in interiorul stelei : fortele gravifice produc contractarea stelei, iar fortele interne cauta sa produca expansiunea ei. Intreaga viata a stelei e o lupta intre aceste doua forte: daca fortele gravifice sunt prea mari, steaua se afla in faza de contractie (prima faza); daca ele sunt egale steaua este in echilibru, pastrand aceleasi dimensiuni (faza a doua); daca fortele interne sunt preponderente, ele duc la dilatarea stelei (faza a treia).

La inceput putem admite ca materia interstelara formeaza nori de materie, la o temperatura scazuta. In acest caz, fortele interne sunt foarte reduse, iar fortele gravifice dominante incep sa comprime norul. Aici porneste prima faza din evolutia stelei. Norul neuniform are unele regiuni unde materia e mai densa. Acestea vor atrage materia din jur devenind centre de ingramadire, care cresc tot mai mult. Fiecare particula a norului tinde spre unul din din centre, incat norul se rupe in parti, de forma sferica in jurul centrelor. In fiecare din acestea, materia continua sa se condenseze tot mai mult, formand niste gauri negre deoarece nu emit energie.

E drept ca ingramadirea materiei produce o incalzire a gaurii (globulei), dar prea mica pentru a razbate in afara ei. Fiecare particula ce intra in ingramadire fiind in miscare, deoarece stim ca materie in repaus nu exista, totalitatea miscarilor particulelor da globulei o miscare de rotatie. Globulele negre pot fi observate ca niste pete negre pe fondul cerului luminat de o nebuloasa.

Sa urmarim mai departe o globula neagra. contractandu-se in continuare se incalzeste; o parte din energie razbate spre exterior si globula incepe sa se lumineze in rosu. Zicem ca globula a devenit o protostea. Fortele interne cresc, dar inca nu sunt destul de puternice pentru a opri contractia produsa de fortele gravifice.

protostea
Protostea

Contractarea are si faze rapide, adica prabusiri, cand intr-un timp scurt volumul stelei se micsoreaza mult. Putem da un exemplu: o cladire ocupa un volum al sau. In urma unei calamitati, cladirea se prabuseste, spatiile goale (incaperile) dispar, iar molozul rezultat, desi contine toata materia cladirii, va ocupa un volum mult mai mic.

La fel se intampla si cu protosteaua: volumul ei se micsoreaza mult, comprimarea rapida eliberand mult mai multa energie decat faza lenta de contractare. Acum, protosteaua are indeajuns de multa energie pentru ca moleculele din interior sa fie disociate (rupte in atomii ce o compun). Dar desfacerea (disocierea atomica)  nu se opreste aici: atomul incalzit pierde electronii devenind un ion. Materia se ionizeaza. La temperaturi crescande, ionii pierd toti electronii, devenind nuclee, gata sa produca reactii. Tot mai multa energie iese din protostea care astfel devine mai stralucitoare si culoarea ei tinde spre galben.

Concomitent, are loc si un alt fenomen. Daca raza protostelei, in urma contractarii, se micsoreaza, aceasta se va roti tot mai repede. Protosteaua se turteste mult si se apropie de forma unui disc (o sfera foarte turtita). Materia la marginea discului nu poate urmari rotatia tot mai rapida a protostelei si se rupe de aceasta, formand un corp aparte. Corpul rupt e o parte mica a protostelei si se cazneste sa se roteasca in jurul protostelei-mama, dar intarzie mereu in rotatia sa si, din cauza frecarii cu mediul prin care trece, se desface in mai multe bucati. Acestea se rotunjesc, formand niste sfere care, la randul lor, se contracta in jurul centrelor lor. Astfel apare o familie de corpuri: protosteaua-mama si un numar de puisori ai ei. Acestia, avand mase mici, desi se contracta, nu sunt in stare sa se incalzeasca prea mult, ci se racesc, formand corpurile reci la suprafata, numite planete.

Sistemul planetar apare deci in urma evolutiei stelelor ca un accident, la un moment dat. Planetele se vor roti, cu viteze mai mici, in jurul protostelei.

Marea masa a protostelei isi urmeaza mai departe evolutia. Se contracta in continuare, de unde cresterea temperaturii pana la milioane de grade absolute. Fortele interne cresc, dar inca nu sunt capabile sa opreasca contractarea, ci doar s-o incetineasca. Cand se ajunge la temperatura de amorsare a hidrogenului, incepe o eliberare masiva de energie: fortele interne ajung pe cele gravifice. Contractarea se opreste, iar protosteaua devine stea. Toata evolutia pana aici are loc in aproximativ zece milioane de ani.

Gh. Chis, Uzina cosmos

Citeste si:Viata stelelor

Citeste si: Moartea stelelor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s