Ghețarii din Sahara sau voiajul continentelor

doc 11

Un paradoxal fenomen natural al Africii și o relicvă a trecutelor ere glaciare: pe muntele Kilimanjaro, al carui varf Kibo (5 895 m) este cel mai înalt de pe continent, strălucește sub soarele ecuatorial un dom cu cupola clădită din zăpezi eterne. Este conul adormit al unui vulcan care erupea cu milioane de ani în urmă. In craterul stins, adânc de 200 de metri, stau îngrămădite mari blocuri de gheață care se topesc în cursul zilei și îngheață noaptea.

După o îndelungată stagnare, ghețarul dă semne de impuținare, avertizând, după părerea geologilor, o eventuala retrezire a activității vulcanice.

Geologii francezi au descoperit în Sahara centrală crestături și jgheaburi lungi, paralele, la suprafața rocilor, ceea ce s-a dovedit a fi vestigiile unor străvechi ghețari.

De-a lungul acestor formațiuni au fost găsite fosile, imediat dedesubtul și deasupra straturilor de natură glaciară. Determinând vârsta fosilelor, ei au ajuns la concluzia că acești ghețari erau prezenți în Sahara cu 450 milioane de ani în urmă. Cercetările ulterioare au găsit noi mărturii glaciare în Maroc, Mauritania, Algeria, Niger, Ciad – aceleași șanțuri adânci lăsate parcă de niște buldozere uriașe – ceea ce a condus la ipoteza că numai o calotă glaciară putea lăsa asemenea urme pe o suprafață de mărimea unui continent.

Formele specifice ale bulgărilor de granit și cuarțit – unii de dimensiuni considerabile – nu putea fi decât opera râurilor de gheață în marșul lor alb spre malul mării. In plus, s-au mai găsit urmele unor vulcani subglaciari, precum și fosile de alge, ceea ce confirmă și existența unei mări stravechi acolo unde  se întinde astăzi cel mai fierbinte deșert (recordul de +58 °C a fost înregistrat la Al Azizia, în Libia).

deriva continetelor 11

Savanții ne asigură că misterul geologic a fost dezlegat: cu 450 milioane de ani în urmă, Africa de nord a fost arena unei gigantice glaciații, iar un ancestral Pol Sud a existat undeva în vestul continentului, în apropierea actualei Sahare.

Explicația găsește sprijin în teoria derivei continentelor, potrivit căreia, cu sute de milioane de ani în urmă, uscatul planetei era cuprins într-un singur  „supercontinent”, numit convențional Pangeea ( în limba greacă – toate pământurile ). In mișcarea crustei terestre de-a lungul erelor geologice, Africa a fost împinsa spre nord, iar Polul Sud a fost adus lângă ecuator.

Deosebit de spectaculoasă a fost, în acest proces, aventura Indiei, care s-a desprins de undeva din zona Antarcticii și a rătăcit, ca o insulă plutitoare, spre nord cale de peste 5 000 de mile, pana s-a lipit de pântecul Asiei. Peregrinăările tectonice ale Indiei au durat, după calculele geologilor, circa 180 milioane de ani, timp în care a traversat toate genurile de climă. Sub presiunea enorma s-a ridicat lanțul munților Himalaia, astfel că expedițiile care care le cuceresc înălțimile de peste 8 000 de metri calcă de fapt pe… un fost fund de mare.

desertul sahara
Urmele stravechii glaciațiuni descoperite in Sahara

Deriva continuă, cu implicațiile inerente asupra climei. Măsurătorile efectuate de specialiști, în special cele de pe sateliții artificiali ai Pământului, ne furnizează un șir de date în perspectivă: malurile Atlanticului se depărtează unul de altul cu câțiva centimetri pe an; întreaga crustă a Terrei pare a se roti lent, astfel încat Insulele Aleutine și Alaska presează spre sud, în direcția Pacificului, în timp ce Europa are tendința de a se indepărta spre nord.

Liviu Rodescu,

Ce se întmplă cu clima ?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s