Tamisa – Un fluviu renascut

tamisa-river
Apus de soare peste Tamisa

Curs de apa datatoare de viata sau cale navigabila, fluviu in amonte de Londra si brat de mare in aval, Tamisa, pe care englezii o numesc afectuos  „Old Father Thames” (Batranul Tata Tamisa) , isi poarta meandrele pe o lungime de numai 209 mile (336 km) in sudul Angliei intre dealurile Costwold si Marea Nordului. Fluviul a inspirat scriitori ca Defoe, Masefield, Wordsworth, Spencer, Kipling, Johnsos, Pepys si Auden, pictori precum Canaletto, Constable, Turner, Whisler si Manet sau muzicieni ca, de exemplu, Häendel cu a sa  „Muzica apelor”.

Dezvoltarea impetuoasa a metropolei, megalopolis care, sub denumirea de  „Marea Londra”, cuprinde in prezent o intreaga regiune administrativa, si lipsa unor masuri adecvate de protectie sanitara au facut ca, in urma cu numai cateva decenii, Tamisa sa fie declarata un fluviu mort.

Motto:

Beau ! Un gust amar si sarat apa are !

Sper si astept.

Nici o grota deschisa, nici una pietrificata,

Nici un farmec, nici o vraja.

Andrea Lord, Fantana dorita

Sunt cunoscute doua celebre izvoare ale Tamisei: unul la Thames Head (Capul Tamisei), iar celalalt pe micul drum de la Cirencester. Ambele devin mici paraiase ce strabat tinutul Cotswold, oferind putine promisiuni ca se vor transforma mai tarziu in mandrul si importantul fluviu. Pentru o mica ambarcatie, Tamisa devine navigabila incepand cu Criklade, iar pentru un vaporas, localitatea din amonte de unde se poate incepe o calatorie pe fluviu este Lechlade, orasel aflat la 140 mile de Podul Londrei.

Pentru ca Tamisa sa poata fi navigabila, un sistem de 33 de ecluze mentin un nivel constant al apei pana in apropierea Londrei. Peste 2/3 din cursul Tamisei reprezinta o artera navigabila,  dar, datorita, timpului pierdut cu trecerea prin ecluze,in ultima vreme slepurile de marfuri au cedat tot mai mult locul caii ferate, permitand astel, in prezent, celor peste 20 000 de ambarcatiuni de agrement sa o strabata in liniste.

boats-on-thames

Pentru amatorii de intreceri nautice, Henley on Thames reprezinta unul din cele mai cunoscute orase de pe fluviu, datorita regatei sale internationale  „Royal Regatta” – titlul a fost conferit de printul regent in 1851 – a fost inaugurata inca din 1839. Cursa a fost, pana in 1845, scena intrecerii dintre ambarcatiile universitatilor din Oxford si Cambridge. Regata , care are loc la inceput de iulie, este in prezent unul din evenimentele majore in calendarul sportiv al tarii.

In activitate de peste doua milenii, portul Londrei se intinde pe circa 54 mile, de la Twickenham pana la estuar. Aici se afla, in amonte de Podul Londrei, portul fluvial cu debarcaderele sale, iar in aval portul maritim, accesibil vaselor de tonaj mai mare, acestea find insa tributare mareei care la Londra atinge o diferenta de nivel de 3 – 4 m.

Metropola se mentine in topul fruntas al  porturilor britanice, desi traficul sau actual de marfuri, de circa 55 milioane t anual, este mult scazut fata de perioada sa de glorie de la mijlocul secolului trecut.

Dintr-un itinerar tehnic pe fluviu nu poate lipsi  „Bariera Tamisei” de la Woolwich-Charlton, la 8 mile in aval de Londra, unul dintre cele mai mari stavilare mobile din lume contra inundatiilor si care reprezinta una din cele mai insemnate realizari de inginerie moderna.

Dar, in ultimii ani, o importanta deosebita a fost acordata de catre britanici problemelor poluarii fluviului. Primele semnale de alarma au fost trase inca din 1800, cand Tamisa inferioara era deja pe moarte, contaminata fiind de o capitala in plina expansiune si de lipsa unor masuri adecvate de protectie sanitara. Poluarea apei a inmultit bolile ucigase, epidemiile de holera din anii 1849 si 1854 au facut nu mai putin de 25 000 de victime in zona Londrei.

In 1858, anul marilor miasme  – draperiile de la salile Parlamentului, cladire amplasata pe malul stang al Tamisei – au fost stropite cu dezinfectant parfumat pentru a permite deputatilor sa-si tina sedintele.

Industria in dezvoltare si nou aparutele toalete cu apa curenta au dus la agravarea situatiei. In 1861, cand Albert, sotul reginei Victoria, a murit de tifos, au fost luate primele masuri pentru deversarea canalizarii in afara Londrei, la Crosseness si Barking.

poluarea-tamisei
Fluviul Tamisa  – Marile miasme din 1858

Din pacate, masurile de remediere a gradului avansat de poluare a fluviului luate progresiv inainte de cel de al doilea razboi mondial, au fost puternic afectate de bombardamentele germane.

In 1952, numai cativa tipari mai supravietuiau din bogata fauna acvatica de odinioara. Pentru renasterea fluviului au fost necesare eforturi la scara nationala. Ele sunt coordonate de catre  „Thames Water” din Reading, responsabila pentru fiecare aspect al amenajarii bazinului marelui fluviu, ce are o arie de peste 5 000 de mile patrate si in care locuiesc peste 12 milioane de oameni. Masurile guvernamentale pentru controlul poluarii mediului inconjurator, la aplicarea carora isi dau concursul industria si organizatii voluntare, au fost stabilite in amanuntime.

Actul pentru Controlul Poluarii, care se aplica in Anglia, Scotia si Tara Galilor, acorda o serie de puteri si obligatii pentru autoritatile locale si cele ce asigura protectia apelor, incluzand controlul asupra deseurilor, poluarii apei, aerului si zgomotelor. El contine si importante prevederi privind informarea opiniei publice cu privire la actiunile ce necesita protectia mediului inconjurator.

Fapt deosebit de important, in practica uzuala s-a introdus un nou sistem pentru planificarea operatiunilor de folosire a reziduurilor. Astfel, se cauta sa se asigure certitudinea ca la deversarea lor se vor respecta cu strictete rigorile standardelor, iar acolo unde acest lucru este posibil reziduurile vor fi recuperate si reciclate.

Actul mai mentioneaza, de asemenea, pedepse progresive pentru un mare numar de abateri legate de poluare, un numar substantial dintre acestea referindu-se la depozitarea deseurilor pe sol.

Deversarea produselor poluate in rauri si estuare este controlata de mai multi ani si s-au dat dispozitii suplimentare pentru a se asigura evitarea completa a infiltrarii lor in apele subterane si pe litoral.

In ceea ce priveste prevenirea poluarii de catre asezarile si aglomeratiile urbane, peste 95 % din locuinte sunt prevazute cu un drenaj principal, iar canalizarile deservesc peste 4/5 din populatie, ceea ce reprezinta, dupa standardele internationale, o proportie foarte ridicata. Preocuparea pentru asigurarea unei puritati inalte a apelor Tamisei se impune si datorita faptului ca fluviul asigura peste 75 % din necesarul de apa potabila a mai mult de 12 milioane de locuitori din bazinul sau.

thames_map
Fluviul  Tamisa

Datorita actiunii conjugate oamenilor de stiinta, inginerilor si personalului administrativ, Tamisa este astazi unul dintre cele mai curate fluvii ale lumii. Prin masurile elaborate, industria britanica de profil se plaseaza in avangarda celor ce utilizeaza tehnologii novatoare in tratarea apelor. Controlul calitatii apei se realizeaza cu o retea de statii automate de monitorizare, amplasate in locuri unde pot aparea deversari poluante. Ele efectueaza o serie de analize in ce priveste calitatatea apei la timpi prestabiliti. Unele statii sunt dotate cu sisteme proprii de emisie si comunica direct la un centru de coordonare valorile determinate sau de alarma in caz de depasire a limitelor admisibile.

In acest mod se poate localiza rapid sursa de poluare si se pot lua urgent urgent masuri de remediere si penalizare a vinovatilor. Astfel de statii automate formeaza o retea de supraveghere a fluviului si afluientilor sai.

In scopul imbunatatirii calitatii apei, pe fluviu a fost lansata o nava speciala de injectat oxigen. Avand o viteza maxima de 15 km/ora, ea introduce in apele Tamisei peste 30 t oxigen pe zi. Echipamentele navei filtreaza apa de impuritati si o readuc apoi in fluviu, prin conducte laterale, impreuna cu oxigenul obtinut direct din aer. O zi de activitate a acestei nave echivaleaza cu o ploaie puternica, asigurand astfel un mediu adecvat pentru vietuitoarele acvatice, in special pentru pesti.

Ca rezultat al eforturilor conjugate, poluarea a scazut in ultimii ani cu peste 90 %. Cea mai semnificativa dovada a renasterii fluviului o constiuie reaparitia somonului in apele sale, dupa mai bine de 200 de ani de la disparitia sa din Tamisa. Pasarile si vietatile acvatice sunt si ele prezente din nou acum in numar mare. Peste 100 de specii au ost inregistrate recent, in timp ce in urma cu 50 de ani nu se puteau intalni numai cateva.

Depoluarea a facut sa apara si unele aspecte negative. Viermii patrund din nou in carenele ambarcatiunilor din lemn, in piloni si in podete, distrugandu-le. De asemenea, frumoasele lebede albe, pasari ce se pot remarca in cele mai pitoresti locuri de pe fluviu, au de suferit datorita pescarilor, tot mai numerosi pe malurile Tamisei. Desi ocrotite de lege, numarul lor este din ce in ce mai redus, intrucat foarte multe mor intoxicate cu plumbul de la unditele pescarilor cazut pe fundul apei si pe care ele il inghit impreuna cu nisipul ce le faciliteaza digestia.

Windsor Castle
Windsor Castle and River Thames, Windsor, Berkshire, England, UK

Problemelor poluarii apelor li se acorda in continuare o atentie deosebita. Societatea Regala de Chimie a atras atentia asupra faptului ca nivelul poluarii cu azotati a cursurilor unor ape, printre care si afluientii Tamisei, a devenit mai ridicat decat cel admis de prevederile sanitare. Cresterea poluarii cu aceste substante se datoreaza utilizarii abuzive a ingrasamintelor chimice, pe care in unele regiuni fermierii le folosesc in cantitati de cinci ori mai mari decat in urma cu cinci decenii. printre masurile de remediere propuse s-a sugerat studierea posibilitatii, intr-o mai mare masura, a ingrasamintelor naturale organice.

Substantele poluante pe baza de azot au ca efect cresterea ingrijoratoare a algelor, ceea ce se poate solda cu moartea a numeroase specii acvatice.

Intr-o perioada in care problemele poluarii mediului ambiant datorita gravitatii lor, fac obiectul unor mereu mai ample dezbateri internationale. Depoluarea Tamisei poate constitui un imbold in vederea realizarii unor actiunii conjugate, la scara planetara pentru combaterea acestui flagel. Fiecare locuitor al Terrei si, in special oamenii de stiinta trebuie sa aiba o mai clara viziune si o responsabilitate morala crescuta in aceasta privinta.

Atanasie Popescu, Tamisa – un fluviu renascut

Citeste si: Fluviul Galben – Dragonul neimblanzit al Chinei

Plantele, bogatia verde a planetei

natura

Existenta si dezvoltarea vietii pe Pamant in actuala ei forma sunt posibile numai multumita plantelor. Rapida lor raspandire pe planeta noastra a contribuit la creearea in atmosfera a unei mari cantitati de oxigen, ceea ce a reprezentat o foarte importanta premiza pentru aparitia animalelor de astazi, a caror existenta este de neimaginat fara prezenta oxigenului.

Organismele vegetale au proprietatea exclusiva de a sintetiza substante comestibile, transformand, cu ajutorul clorofilei aflate in organeitele verzi (cloroplastele) si al energiei solare, apa si bioxidul de carbon din aer in materie organica. Astfel, in procesul evolutiei multimilenare, ele au reusit sa intinda o imensa punte energetica  „verde” intre Soare si Pamant. De aceea se si spune ca noi toti suntem intretinuti de lumea tacuta a plantelor verzi. Ele sunt cele care aduc Soarele la masa omului.

Astazi plantele hranesc si imbraca populatia de sapte miliarde a Terrei. Ele filtreaza aerul pe care in ultimii ani omenirea il polueaza din ce in ce mai mult cu gaze otravitoare produse de activitatea industriala. Din plante se obtine material lemnos pentru incalzit si pentru producerea mobilei, a preparatelor medicamentoase s.a. Toate plantele, incepand cu reprezentantii microscopici ai plantonului vegetal din Oceanul Mondial, cu imensele alge cafenii, cu florile si ierburile livezilor si pana la gigantica secovia, la eucalipt si baobab, sunt in stransa legatura cu existenta noastra cotidiana, jucand un rol tot atat de important si pentru pastrarea echilibrului general in natura vie.

Omul si plantele au fost nedespartiti tovarasi de drum inca de la aparitia lui Homo sapiens. Nu incape nici cea mai mica indoiala ca stramosii nostri cei mai indepartati au aparut in paduri si, obligati de conditiile existente atunci, au consumat in princial hrana vegetala. Cu trecerea timpului, oamenii primitivi au pus stapanire pe suprafete tot mai mari de pamant, incluzand in meniul lor zilnic noi si variate plante.

De la omul primitiv noi am mostenit priceperea cultivarii cerealelor, a ingrijirii pomilor si a vitei de vie. Oamenii de stiinta au gasit dovezi incontestabile care demonstreaza ca primele incercari ale stramoslor nostri de cultivare constienta a unor specii vegetale au avut loc la munte. Abia dupa mii de ani au aparut cunoscutele asezari agricole de pe vaile Tigrului, Eufratului, Nilului, Gangelui, Hwangho. Indiscutabil, aceste civilizatii dispuneau de o agricultura foarte bine organizata.

agricultura-neolitica
Agricultura neolitica

Este interesant de stiut ca majoritatea speciilor vegetale folosite astazi de oameni provin din Asia, Africa si America. Europa a dat omenirii doua sau cel mult patru specii. Deosebit de saraca in plante folositoare este Australia, unde pana la venirea albilor si pana la aducerea de catre ei a unor specii de plante de cultura, populatia nu a cunoscut deloc agricultura, neconsumand in afara de carne decat radacinile, frunzele si semnitele unor specii salbatice.

Initial, agricultura civilizatiilor timpurii a avut un caracter inchis, adica nu existau decat zone delmitate, consacrate unor culturi alimentare tipice. Treptat, odata cu dezvoltarea comertului, cu migratiile si razboaiele, aceste zone „inchise” au inceput sa-si piarda contururile rigide, generalizandu-se procesul de raspandire a plantelor de cultura.

Fenicienii au jucat un rol istoric in aceasta privinta. Cu corabiile lor e care si le-au construit din cedru libanez, ei au strabatut toata zona Marii Mediterane, au patruns in Marea Neagra, au vizitat, pesemne, India si Insulele Sondelor si au facut inconjurul Africii.

Raspandirea plantelor in intreaga lume a fost posibila dupa crearea marlor drumuri comerciale, pe care au prins apoi a se perinda caravanele incarcate cu marfuri. In principal, aceste caravane transportau produse de origine vegetala si animala. S-a asigurat astfel transportarea la distante mari a celor mai diferite fructe uscate, seminte, tuberculi, semanate apoi in ogoare si gradini. Unele specii au fost raspandite de om inconstient, prin invadarea de pamanturi straine sau prin trecerea unor turme mari dintr-o tara intr-alta, semintele fiind prinse de părul, lana sau picioarele animalelor. Un mare merit pentru raspandirea in Europa a numeroase plante asiatice revine arabilor, care, negustori destoinici, ne-au adus in secolele al VII-lea, al VIII-lea orezul, trestia de zahar, bumbacul si fructele citrice.

Desi strabunii nostri au cultivat cu grija princpalele specii de plante cerealiere si oleaginoase, masa lor era saraca in mancaruri vegetale si destul de monotona.

porumb-si-grau

In sprijinul acestor afirmatii pot fi folosite urmatoarele exemple interesante:

Rosiile au fost aduse din America in Europa de spanioli, fiind timp indelungat cultivate doar ca plante decorative. Oamenii le considerau otravitoare si se temeau sa le manance. dupa ce s-au ncredintat ca fructele plantei sunt inofensive, au inceput sa le consume verzi.

Astazi se stie ca in urma cu 5 000 de ani orumbul constiuia hrana principala a intregii populatii a continentului american. In Europa nu a fost adus decat in secolul al  XVI – lea de catre oamenii lui Cristofor Columb. La fel ca rosiile, el a fost cultivat ca lanta decorativa. Abia ajuns in mainile turcilor, porumbul a fost apreciat pentru calitatile lui nutritive, fiind raspandit in granitele imperiului otoman sub numele de  „grau turcesc”.

De o istorie aroape identica a avut parte si o alta cultura. Este vorba de cartofi ai caror tuberculi constituie astazi hrana de baza a numeroase popoare de pe Vechiul Continent. Primele exemplare din aceasta planta au fost aduse din Chile spre mijlocul secolului al XVI-lea, florile de cartof fiind timp indelungat apreciate de spanioli pentru frumusetea lor. Abia dupa o suta de ani si-a dat seama populatia euroei de splendidele calitati nutritive si de placutul gust al cartofilor, incepand sa-i cultive masiv.

O evolutie interesanta o are in europa si soia, planta care din cauza calitatilor extrem de valoroase ale semintelor ei a fost denumta in gluma  „vaca verde”. Cultvata de chnezi din timpuri imemoriale, soia si-a gasit o a doua patrie in europa abia in secolul al XVIII-lea. Taranii europeni mult timp insa nu au vrut sa o cultive, nestiind cum se pot gati fructele ei. Ulterior, si-au dat seama de greseala si au apreciat calitatile deosebite ale acestei plante. Pastaile ei verzi, ca si fasolea verde, se pot gati, oferindu-ne o mancare excelenta. Cele mai valoroase sunt insa semintele coapte, din care se obtine un delicios ulei, folosit in scopuri culinare si industriale.

*

Populatia Pamantului se inmulteste pe an ce trece din ce in ce mai mult. In anul 2015, dupa datele furnizate de UNESCO, ea a depasit colosala cifra de 7 miliarde. Desi oamenii de stiinta de orientare optimista demonstreaza ca surafetele arabile de care dispune globul pamantesc, daca sunt nsamantate cu soiur de inalta productivitate, pot asigura hrana necesara chiar si pentru o populatie de 30 de miliarde de persoane, s-a trecut inca de pe acum la depistarea unor noi resurse de hrana vegetala valoroasa, cautandu-se posibilitati de obtinere si cultivare a unor soiuri de plante cu o productivitate sporita.

Foarte mult se conteaza in aceasta privinta pe alge, unele dintre ele reprezentand adevarate fabrici de proteine. Algele acumuleaza substante cu o rdicata valoare nutritva, intrucat, cu ajutorul clorofilei proprii, ele sintetizeaza albumine, hidrocarburi, vitamine si alte substante bologice active. Comparand roductivitatea algelor cu a rincalelor plante cerealiere, intram in posesia unor date edificatoare. Granele contin intre 6 si 12 % roteine si dau, in cazul unei recolte extrem de bune, pana la 2 500 kg/ha. Continutul in proteine al algelor este de peste 50 %, iar roductivitatea la hectar o depaseste de zeci de ori pe cea a culturilor cerealiere. In plus, cresterea algelor oate fi dirijata, adaugandu-se in mediul acvatic respectiv substantele necesare.

alge
Alge marine

Ideea folosirii algelor ca hrana pentru oameni si animale dateaza de zeci de ani. Primele experiente au inceput cu Chlorella care in prezent se bucura de o mare popularitate, precum si cu alte specii de alge verzi unicelulare. Cercetari intense se desfasoara in aceasta directie in multe tari ale lumii.

Viitorul va arata daca se justifica sau nu cultivarea algelor pe scara industriala si in ce masura oamenii vor gusta biftecurile proteice din spirulina sau paine cu amestec de faina de alge.

Originea cosmica a vietii

adn cosmic

Potrivit opiniei multor biologi, viata terestra a luat nastere acum cateva miliarde de ani, din arbitrariul formarii unor molecule din ce in ce mai complexe in atmosfera primitiva a planetei. Doi cercetatori englezi reactiveaza ipoteza panspermei: viata ar fi aparut pe Terra de undeva din spatiul sideral.

In doua lucrari publicate aproximativ in aceeasi perioada, Sir Francis Crick, laureat al premiului Nobel pentru medicina si fiziologie in 1962, si Fred Hoyle, astrofizician, sustin ca viata are, probabil, o origine intersiderala. Numai ca scenariile pe care le propun in favoarea acestei ipoteze nu corespund catusi de putin. Pentru Crick, viata a putut fi, in mod voit, implantata pe Terra de civilizatii extraterestre, in vreme ce Hoyle este de parere ca particule potential vii se pot forma in spatiu, fiind transportate pe Terra fara vreo interventie inteligenta.

Pentru a-si justifica teza, Crick se intoarce la „big-bang”-ul initial. De-a lungul celor doua miliarde de ani care s-au scurs de la inceputul expansiunii, stelele cele mai masive, cand si-au epuizat rezervele de combustibil nuclear, s-au prabusit in ele insele, explodand in supernove. Resturile din aceste cataclisme s-au condensat din nou in stele, avand, la ora actuala, o varsta de 9 miliarde de ani, dublul varstei planetei noastre. Multe din aceste stele – cam un milion in galaxia noastra – au avut, probabil, planete pe care conditiile fizice erau favorabile formarii de fiinte vii.

Daca acestea din urma au evoluat intr-un ritm asemanator celui al organismelor terestre, ele au atins poate un nivel ridicat de tehnologie, cam in aceeasi perioada in care se forma planeta noastra.

Fata de un scenariu asemanator, fizicianul italian Enrico Fermi obiecteaza, aratand ca, daca fiinte dotate cu o tehnologie inaintata au existat cu 4 miliarde de ani inaintea aparitiei omului pe Terra, ele ar fi avut tot timpul sa colonizeze Galaxia. „Ar fi trebui sa fie aici (spunea ironic Fermi). Deci unde sunt ?” La care Francis Crick raspunde: construirea de nave spatiale care sa transporte pasageri pe distante masurate in ani-lumina nu este putin lucru. S-ar putea ca civilizatii indepartate sa fi abandonat cursa interminabila spre o tehnologie si mai avansata, preferand un alt gen de viata, indreptat spre valorile spirituale sau, pur si simplu, mai placut. De asemenea, este posibil sa se fi distrus ele insele, cum, din pacate, s-ar putea s-o faca propria noastra omenire printr-o utilizare necorespunzatoare a tehnologiei nucleare.

nave spatiale

 In schimb, considera Crick, aceste ipotetice civilizatii extraterestre s-au gandit poate sa raspandeasca viata pe alte planete, trimitandu-le nave spatiale cu microorganisme. Actiunea in sine nu presupunea o tehnologie extraordinar de avansata si nu punea in pericol fiinte evoluate (umanoizi ?). Ea ar fi justificat o multitudine de tentative spre diverse planete presupuse a oferi un mediu favorabil vietii. Conform acestei ipoteze, si alte planete, ca si Pamantul, au fost  „fecundate” in urma cu 4 miliarde de ani, iar viata a putut, pe unele dintre ele, sa se dezvolte ca si pe Pamant.

Dar evolutia stelelor in jurul centrului galaxiei le-ar fi dispersat la mari distante unele de altele si de Pamant. Crick admite ca este imposibil sa se dovedeasca fatpul ca viata terestra are la origine aceasta panspermie dirijata. El considera ca ipoteza nu este in contradictie cu datele stiintei moderne. Un lucru ar putea s-o sustina: se stie ca, indubitabil, codul genetic este acelasi pentru toate organismele terestre. S-ar putea sa fi fost retinut de selectia naturala, dar nu putem intreba de ce n-au aparut alte versiuni ale acestui cod.

In schimb, Fred Hoyle este de parere ca moleculele organice, care pot fi, la ora actuala, detectate in spatiul interstelar, ar fi susceptibile, in conditii favorabile, sa se alipeasca prafurilor de grafit – o forma de carbon – pentru a da aminoacizi, materiale de baza ale vietii. Transportati de comete, care le ofera un mediu corespunzator, acesti aminoacizi pot forma molecule mai complexe si chiar microorganisme, gata sa „insamanteze” orice planeta le-ar putea primi.

Odata implantata, viata ar urma aici legile evolutiei; dar aceasta din urma, la randul sau, ar fi favorizata si accelerata de suportul accidental al unor noi gene formate in spatiu.

In 1962, Fred Hoyle si fostul sau elev, matematicianul Caandra Wickramasinghe, au incercat sa elaboreze teoria  „spatiului viu”. Se cunostea, atunci, prezenta in spatiul interstelar a unui praf cosmic considerat a fi format, in principal, din particule de gheata. Dar aceasta ipoteza nu este in concordanta cu absorbtia, observata in anumite lungimi de unda, a luminii produsa de stele. hoyle si colaboratorul sau au sugerat ca aceasta absorbtie in lungimile de unda de peste 0,3 micrometri s-ar putea datora particulelor de grafit cu un diametru mai mic de 0,05 micrometri, ipoteza confirmata de diverse observatii spectroscopice. Totusi, nu era suficienta pentru a explica intreaga atenuare a luminii venite de la stele.

cometa

 Pentru Hoyle, o mare parte din carbonul, azotul si oxigenul existente in galaxie se aflau, probabil, in praful interstelar. In 1975, el a presupus prezenta polimerilor de formaldehida. Radioastronomii au descoperit, efectiv, aceasta molecula organica. Au fost identificate aproximativ 50 molecule organice complexe: acid formic, metan, metanol, etanol. Ultimele doua nu sunt altceva decat alcool.

In secolul al XIX-lea, au fost numiti organici acei compusi ai carbonului care constituie  „caramizile” materiei vii. Se credea ca nu pot exista decat in atmosfera Terrei (sau alte planete), care le protejeaza de excesul de infrarosu sau ultraviolet. Cercetarile radioastronomice au relevat ca aceste molecule abunda in spatiu si mai sunt inca de descoperit. Exista, chiar in afara Terrei, o chimie a moleculelor de la care a luat nastere viata.

Dar Hoyle nu se opreste aici. Primele microorganisme vii se formeaza, dupa parerea sa, la scara cosmica: „Cea mai simpla modalitate de producere a substantelor biochimice, scrie el, – nu a moleculelor unice, ci a structurilor de molecule – o reprezinta replicarea biologica. In conditii de laborator adecvate, o singura celula bacteriana se divizeaza in doua, in aproximativ doua ore. Cele doua celule fiice se divizeaza, la randul lor, in patru, opt si asa mai departe, pana la epuizarea substantelor nutritive”. „In laboratorul nostru ipotetic, culturile s-au extins in conditii optime pentru a ingloba tot materialul interstelar. De fapt, timpul necesar pentru convertirea celei mari parti din carbonul, azotul si oxigenul interstelar ar putea fi de aproximativ 100 milioane ani. O conversie biologica rapida s-ar produce in zonele in care se formeaza noile stele; conditiile din zonele exterioare norului cosmic, in curs de condensare, ar permite apei lichide si substantelor organice sa persiste timp de milioane de ani in corpuri ceresti precum cometele. Carbonul, azotul si oxigenul ar forma atunci microorganisme, iar o parte din acestea ar fi expulzate in materialul interstelar”.

Acum intra in scena cometele. Potrivit lui Hoyle, ele ar intruni conditii favorabile aparitiei vietii. In periheliul lor (cand se afla cel mai aproape de Soare), materialele volatile din nucleul lor, apa in particular, ar avea tendinta sa se amestece cu prafurile interplanetare si substantele organice. In acest moment, temperatura nucleului ar atinge cam 300 K (+27 °C) pentru a cobori apoi la aproximativ 100 K (-173 °C),  la afeliu. Aceste oscilatii periodice ar selectiona structurile moleculare capabile sa supravietuiasca aici. Radiatia solara (sau a altor stele) ar favoriza formarea de polimeri si molecule si mai complexe, adaptate tranzitiilor de temperatura.

microorganisme fosile extraterestre

Microorganisme fosile ce au ajuns pe Pamant prin intermediul unui meteorit

In felul acesta ar lua nastere primele organisme vii, evident unicelulare, bacterii. la scara cosmica, timpul disponibil pentru producerea unor astfel de evenimente este mai indelungat decat in istoria Terrei. Viata ar fi putut fi implantata pe planeta noastra acum 4 miliarde de ani, in momentul trecerii unei comete.

 Fireste, celulele bacteriene, supuse radiatiilor spatiului interplanetar, s-ar degrada, pierzandu-si hidrogenul si oxigenul. Dar, pentru celulele suficient de mari, cu o raza de cel putin 0,3 microni, degradarea n-ar atinge decat partea superficiala: un strat de grafit ar proteja interiorul. In ceea ce priveste celulele mai mici, bunaoara microplasmele – ciuperci microscopice a caror raza este de ordinul 0,04 microni -, ele ar fi in intregime degradate, reduse la stadiul de sfere de grafit cu raza de 0,02 microni.

Gratie tocmai acestei distributii in marimi diferite, Hoyle considera ca a gasit o cvasiproba in favoarea teoriei lui. Calculand ceea ce ar fi distributia intre bacterii, microplasme si sferele de grafit, ei au stabilit curba descresterii luminii stelare care ar rezulta dintr-o astfel de microbiologie cosmica. Aceasta corespunde foarte mult curbei reale, furnizata de observatiile astronomice.

Potrivit opiniei lui Hoyle, teoria aceasta rezolva dificultatile pe care le-ar prezenta explicatiile propuse pana in prezent in legatura cu evolutia vietii pe Terra. Cele aproximativ 2 000 de enzime utilizate de organismele terestre n-ar fi avut decat o probabilitate infima de a se forma de-a lungul unei evolutii relativ la fel de scurte ca varsta planetei noastre. Ceea ce este adevarat pentru proteinele-enzime este si pentru lanturile aminoacizilor reprezentate de gene. Ajunse pe planeta noastra, au fost selectionate de evolutia vietii terestre.

microorganisme

Microorganismele dintr-un strop de apa de mare, vazute la microscop

Acum cativa ani, Fred Hoyle avusese ideea ca, printre noile forme de viata  „importante” din spatiu, ar putea exista microorganisme patogene, responsabile de epidemii bruste si inexplicabile. Exemple: ciuma cu simptome insolite, descrisa de Tucidide, care a devastat Atena in anul 430 i.Hr., sau epidemia misterioasa care s-a abatut asupra Angliei in 1486, a izbucnit din nou in 1507, apoi in 1517, dupa care a disparut cu desavarsire. Si, mai aproape de noi, epidemia de gripa spaniola, generata de un virus necunoscut, care s-a soldat cu peste 30 milioane de victime dupa primul razboi mondial.

Descoperirea neasteptata in ultimii ani a numeroase molecule organice in spatiul interplanetar reprezinta argumentul cel mai puternic in favoarea teoriei lui Hoyle. Nimic nu permite sa se afirme ca nu vor fi descoperiti si aminoacizi (s-au descoperit deja in meteoriti), chiar proteine, si mai apropiate de viata. Descoperirea lor s-ar putea sa fie doar o chestiune de timp si de perfectionare a mijloacelor de observatie.

SURSA: Science et vie

PADURILE – Plamanul verde al omenirii

padure virgina

In lume, la fiecare minut sunt defrisate peste 20 ha de padure; replantarile se impun ca o cerinta a mentinerii nu numai a functiilor de productie, dar si a celor ecologico-protective ale padurii – „plamanul verde” al omenirii.

Activitate antientropica de dimensiuni uriase

In regim natural, plantele depun o activitate antientropica de dimensiuni uriase. Caracteristicile structurilor vii este faptul ca ele infrunta legea entropiei (epuizarea potentialului), viata fiind o lupta continua impotriva degradarii entropice a materiei. Plantele constituie baza vietii, pentru ca, de fapt, la nivelul lor se realizeaza prin fotosinteza, transformarea (antientropica) a energiei exterioare, primita de la soare, in biomasa, pe al carei consum se sprijina intregul lant trofic (pana la om). Si tot plantelor omul le datoreaza energia resurselor naturale neregenerabile, a combustibililor fosili, care nu reprezinta altceva decat energie solara inmagazinata, prin captarea ei de catre plante, in epoci anterioare, si ajunsa in formele mineralizate actuale fie prin carbonizare (carbuni), fie prin descompunere anaeroba (hidrocarburi), in functie de conditii, a plantelor respective.

Mentionata insusire esentiala a plantelor (verzi) – „autoaprovizionarea bioenergetica” (pe baza sintezei energiei solare) – permite reluarea ciclurilor lor de viata si, privind la nivel global si la scara de ansamblu a continuitatii acestei repetabilitati, ea asigura permanenta prezentei masei vegetale , care reprezinta conditia existentei, in general, a vietii pe Pamant. Intregul regn animal, inclusiv omul, se bazeaza pe bioenergetic pe consumul plantelor; si tot acestea constituie factorul fundamental de reglare a echilibrului ecologic global, prin absorbtia in procesul de fotosinteza a bioxidului de carbon (eliminat de regnul animal in procesele de ardere) si eliberarea concomitenta de oxigen (necesar regnului animal si proceselor de ardere).

padurea

Stocul total de biomasa terestra (sub toate formele de vegetatie existente in viata pe glob) este evaluat, in unitati energetice, la circa 960 miliarde tone echivalent carbune, mult mai mult decat rezervele probate de combustibilii fosili. Iar productia anuala totala de biomasa (respectiv vegetatia care se reinoieste anual) este estimata, in unitati energetice, la un cuantum care il depaseste de 6 ori pe cel global al energiei comerciale consumate actualmente in lume intr-un an (vezi tabelul 1). Gratie plantelor, razele solare care ating un sol fertil sunt transformate, la fiecare cinci ani, intr-o masa vegetala cu un continut energetic echivalent celui al rezervelor dovedite de hidrocarburi.

APORT ENERGETIC BIOMASA

O formidabila uzina biochimica

In acest cadru, rolul padurii este esential, hotarator. In conversiunea energiei solare in biomasa, padurea este incomparabil mai eficienta decat culturile agricole, productia totala de biomasa in padure, ca si valoarea calorica a acesteia, fiind, de regula, de 3 – 4 ori mai mare decat in cazul culturilor agricole. adaugand aportul energetic al zonelor impadurite (circa 4 miliarde hectare), pe cel al zonelor cu arbusti (in total, suprafete de circa 5,7 miliarde hectare), se evidentiaza, potrivit unor aprecieri, ca peste doua treimi din productia de biomasa a uscatului provin din zonele impadurite si cu arbusti, in timp ce doar 8 procente provin din terenurile cultivate; in ce priveste rezervele de biomasa acumulata, ponderile sunt 92 la suta si, respectiv, doar 1la suta. Dispunand de metabolismul cu randamentul cel mai ridicat in procesele bioacumularii, padurea se dovedeste a fi, astfel, o formidabila uzina biochimica a planetei.

padurile Terrei

Ca ecosistem, padurea indeplineste o importanta functie climatica, contribuind activ, prin prezenta sa intr-un anumit teritoriu, la modificarea, de multe ori esentiala, a regimului si calitatii climatului, retinand si filtrand lumina, caldura si precipitatiile, purificand aerul de praf, fum si gaze si asigurandu-i o compozitie normala prin consumul enorm de bioxid de carbon si eliberarea, in schimb, a unei cantitati de 2,7 ori mai mari de oxigen, atenuand extremele de temperatura, marind umiditatea, franand viteza vanturilor, slabind transpiratia plantelor etc.

Concomitent cu functia exercitata in procesul de formare si evolutie a solurilor forestiere, padurea are un rol apreciabil de ordin antierozional, intervenind substantial in conservarea formelor de relief, prin protectia eroziunii de suprafata si adancime, prin impiedicarea alunecarilor si surparilor d teren, prin fixarea nisipurilor miscatoare. Padurea regleaza regimul apelor, inlesnind infiltrarea lor in sol si reducand scurgerile de suprafata si evaporarea, ceea ce favorizeaza aparitia de izvoare si contribuie la regularizarea debitului cursurilor de apa si, prin aceasta, la atenuarea viiturilor si inundatiilor.

Oferind, de asemenea, conditiile necesare de hrana, adapost, reproducere si evolutie filogenetica pentru intreaga lume animala si vegetala aferenta, padurea se manifesta ca un factor esential de conservare biologica si ecologica. Totodata, padurea indeplineste o importanta functie de productie, in primul rand a masei lemnoase, dar si a altor produse (fructe, rasini, uleiuri, ciuperci, plante industriale si farmaceutice, vanat etc.).

Se cere a fi sublinata, de asemenea, capacitatea exceptonala a padurii de refacere, de regenerare, de reproducere din generatie in generatie, la care se adauga deosebita sa capacitate de autoreglare, ceea ce confera permanenta, stablitate, continuitate si siguranta functiilor de productie si protectie ale acesteia.

capra-in-padure

Caracterul reinoibil al padurii nu inseamna insa – asa cum dovedeste insasi experienta – ca atat capacitatea sa de productie, cat si cea de protectie ar fi nelimitate orice s-ar intampla (deci oricum s-ar interveni in viata padurii), ca mecanismul ecosistemic al padurii ar putea rezista la orice vatamari sau chiar ar putea sa vindece orice vatamari, intrucat interventiile care depasesc anumite limite de intensitate si anvergua duc inevitabil la perturbari si dereglari grave, cu toate consecintele ireversibile de ordin productiv sau protector ce decurg din aceasta.

Despaduriri – impaduriri

Despaduririle, care au luat dimensiuni fabuloase, au ajuns sa puna, inca in momentul de fata, probleme ecologice de prima importanta, resimtite pe linia nu numai a desertificarii si eroziunii solului, dar si a destabilizarii regimului precipitatiilor si inrautatirii climatului local.

In lume, in fiecare minut, sunt despadurite peste 20 ha; deci, circa 11 milioane hectare anual. In unele zone, indeosebi din tari slab dezvoltate, defrisarile, neurmate de reimpaduriri, continua intr-un ritm alert. Potrivit FAO, numai in padurile dense tropicale, defrisarile depasesc 7 milioane la fiecare cinci ani, dar replantarile nu ating nici jumatate din acest  cuantum, astfel incat, in cazul prelungirii tendintei, alte 12 milioane hectare vor disparea din fondul forestier tropical pana la sfarsitului deceniului. O astfel de tendinta se dovedeste periculoasa pentru echilibrul mediului inconjurator.

campanievederi31440

Mentinerea functiilor ecologic-protective si, respectiv, productive ale padurii presupune, obligatoriu replantari cel putin in masura defrisarilor; ameliorari ale capacitatii productive sunt, insa, posibile doar pe calea folosirii pentru padurea cultivata a unor specii sau varietati mai robuste si, in plus, mai repede crescatoare. In timp ce in tarile dezvoltate, respectiv pe numai circa doua cincimi din suprafetele acoperite cu paduri la nivel mondial, reimpadurirea este asigurata cantitativ si calitativ, in cele in curs de dezvoltare aceasta ramane inca o sarcina in curs de inteprins.

Defrisarile nejudicioase si necontrolate pentru lemn de foc sau consum industrial au luat o amploare periculoasa. Consecinte negative au si taierile selective in cautarea esentelor rare, care ameninta cu disparitia multora dinte acestea, punand cu acuitate problema intensificarii reimpaduririlor, indeosebi in padurea tropicala, care are un echilibru ecologic foarte fragil (si  care reprezinta mult peste jumatate din totalul suprafetelor acoperite cu paduri din tarile slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare).

Padurile – atrag atentia specialistii – trebuie prezervate cel putin in suprafetele existente: deja ele nu mai pot acoperi decat 10 – 15 la suta din totalul suprafetelor in zona temperata si in cele tropicale semiaride. Si, cu toate ca reprezinta circa jumatate din totalul suprafetelor in zonele tropicale cu umiditate medie sau ridicata, actuala proportie se cere, si in zonele respective, a fi pastrata, avand in vedere, indeosebi, fragilitatea si vulnerabilitatea echilibrului ecologic in padurea tropicala. Intensificarea reimpaduririlor se impune cu acuitate, efectul financiar pe care il implica este intr-adevar ridicat, dar efectul este supracopmesator, intrucat semnifica asigurarea consumului sporit de lemn, in conditiile mentinerii suprafetelor acoperite cu paduri.

Conservarea padurii inseamna pastrarea nu doar a functiilor ei ecologico-protective, dar si a functiilor ei de productie, a capacitatii de de furnizare a masei lemnoase si a altor produse, functii deopotriva utile omului si de care acesta beneficiaza in prezent,dar de care va avea nevoie si in viitor.

dr. Ilie Serbanescu, Padurea -plamanul verde al omenirii