Ce se intampla cu stelele dupa ce si-au epuizat rezervele nucleare si nu mai sunt in masura sa le aprinda pe cele urmatoare ?
Am vazut ca steaua, mai mult sau mai putin linistit, adesea intr-un mod violent, scapa de prisosul ei de energie. Odata cu energia steaua elimina si materie, pana la parti importante din masa sa.
Dupa ce reactiile termonucleare s-au stins, steaua pierde (radiaza) repede energia, care, nemaifiind improspatata, scade vertiginos, si cu ea scad si fortele interne care au produs expansiunea,iar stralucirea stelei scade. Fortele gravifice ajung preponderente si produc contractia materiei care a mai ramas. Dimensiunile stelei, ca si luminoitatea se reduc mult, iar steaua devine o stea pitica, care mai traieste inca pe baza caldurii acumulate. Dupa ce si-a pierdut si aceasta energie ramasa, nu mai poate lumina si devine o pitica neagra, deci o stea stinsa, adica moarta.
Caile spre stingera stelei sunt mai multe, dupa masivitatea ei.
Daca dupa fazele de mai sus, masa ramasa a stelei este in jur de o masa egala cu a Soarelui sau mai mica, steaua devina o pitica alba. Sub povara propriei sale greutati, mai ales ca elementele grele sunt cele preponderente, steaua se contracta mult, densitatea materiei tot mai ingramadita creste, iar presiunea mare in crestere sfarama edificiul atomic in care electronii formeaza o pavaza in jurul nucleului. Atomii fiind striviti, electronii se elibereaza formand un gaz in care ei ocupa cele mai joase nivele de energie. Asa fiind ei nu mai pot cobori pe nivele mai joase, deci nu mai sunt capabili sa emita energie, formand un gaz degenerat (incapabil sa emita energie).
Am putea face o comparatie cu o sala de spectacole in care se ocupa complet locurile din fata, cei intarziati ocupand locurile ramase in spate. La stingerea luminilor, contrar obiceiului de a se ocupa locurile din fata, nu se poate produce nici o miscare deoarece toate locurile sunt deja ocupate.
Nucleele elementelor mai pot emite oarecare energie. Avem astfel o stea in care interiorul e format dintr-un gaz de nuclee aflate intr-un gaz degenerat de electroni, iar in exterior are un strat foarte subtire de atomi intregi nesfarmati.
Firmiturile atomului: nuclee si electronii ocupa un volum mult mai mic decat atomul intreg si de aici volumul mic al piticelor albe. In acest fel o masa cat a Soarelui este inchisa intr-o sfera de acelasi ordin de marime cu Pamantul, de unde rezulta enorma densitate de sute de tone pe cm³. Stralucirea unei pitice albe este abia o sutime sau chiar o miime din aceea a Soarelui, pe care o realizeaza prin caldura stransa in reactiile termonucleare dinainte si intr-o mica masura din miscarea nucleelor elementelor. Timpul de racire a piticelor albe este de cateva sute de milioane de ani, dupa care steaua se stinge sub forma unei pitice negre.
Daca masa ramasa a stelei este in jur de doua mase solare, dupa explozia de supernova, prabusirea ei este mai puternica. Din cauza greutatii mari se surpa nu numai atomii, ci la randullor sunt strivite si nucleele atomilor, care se desfac in protoni si neutroni. Continuarea prabusirii reduce si mai mult dimensiunile stelei, care ajunge la o raza de cativa zeci de kilometri. Ingramadind masa intr-o astfel de sfera mica, steaua, numita stea neutronica, ajunge pana la o densitate de sute de milioane de tone pe cm³.
Desigur, aceste stele sunt prea marunte pentru telescoapele optice,dar spre norocul nostru ele sunt surse radio, proprietate care le face „vizibile” pentru radiotelescopae. Unele din acestea pulseaza, adica emit impulsuri foarte regulate si foarte scurte de ordinul fractiunilor de secunda. Astfel, in 1967, a fost descoperita prima stea de acest fel, numita pulsar.
Variatia atat de rapida a stralucirii pe unde radio si mai ales regularitatea foarte stricta a semnalelor a dus la o explicatie falsa: ca aceste semnale sunt produse de anumite civilizatii extraterestre care, dispunand de o tehnica grandioasa, ne fac semne disperate pentru a dovedi existenta lor.
In urma unor temeinice calcule s-a ajuns la o explicatie satisfacatoare: emisia de unde radio este mai puternica intr-o regiune a stelei care se roteste foarte repede si este situata probabil in jurul polilor magnetici. Deci steaua este un fel de far. Dar, daca o stea, fie si de micile dimensiuni ale unei pitice albe, s-ar roti atat de repede, din cauza fortelor centrifuge mari s-ar imprastia. Deci pulsarul nu poate fi mai mare ca o stea neutronica. Este prin urmare o faza din viata stelei neutronice. cu timpul, pulsatia stelei neutronice se stinge si inceteaza de a mai fi un pulsar.
Pentru mase mai mari, prabusirea este mai intensa, incat sfarma si protonii in particule mai mici, care vor ocupa un volum si mai mic: o masa solara intr-o sfera cu o raza de un metru, cu o densitate necrezut de mare, de ordinul unui miliard de tone pe cm³. Acestea sunt gaurile negre.
Iata deci trei forme prin care steaua isi incheie o indelungata activitate ca izvor de energie. Pana aici se pare ca rolul stelelor este de a aglomera materia pentru a o stoarce de energie si de a umple spatiul cu acest soi de monstri superdensi, transformandu-l incet, incet, intr-un urias cimitir al stelelor in care acestia circula ca niste rechini infometati, cautand sa inghita materia ce leiese in cale.
Gh. Chis, Uzina cosmos
Citeste si: Nasterea stelelor
Citeste si: Viata stelelor
ORIZONT ALTERNATIV 